Tronsonul 3 al A0 București Nord, între Afumați și Pantelimon, a ajuns la 98% stadiu fizic și intră în linie dreaptă pentru deschiderea circulației.
Circulația va fi deschisă până la finalul lunii curente, potrivit lui Horațiu Cosma, secretar de stat în ministerul Transporturilor.
În aceste zile se execută ultimele lucrări la pasajul DN3 peste A0 de la Pantelimon, precum și ultimele marcaje, rosturi de dilatație și lucrări conexe.
În punctul fierbinte al acestui șantier, respectiv pasajul din zona DN3 care va supratraversa A0 și va asigura continuitatea între localitățile Brănești și Pantelimon, se așterne cel de-al doilea strat de asfalt cu două finisoare.
La sfârșitul săptămânii, traficul rutier de pe DN3 va fi ridicat pe pasajul peste A0 în vederea executării lucrărilor de la baza acestuia.
Între timp, continuă montarea parapetului de protecție pe zona mediană și laterală. Au început lucrările de montare a semnalizării rutiere orizontale, se execută lucrările de taluzare cu pământ vegetal pe exteriorul autostrăzii și se lucrează la montarea ultimului rost de dilatare la pasajul peste calea ferată.
„În funcție de activitatea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, dar și de recomandările acesteia, putem estima darea în trafic a acestui lot în jurul datei de 20 octombrie 2026, împreună cu Lotul 4 al A0 Nord”, a precizat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în ministerul Transporturilor.
Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
El a subliniat: „Obiectivul este clar: până la finalul lunii să deschidem circulația pe acest sector. Iar odată cu această deschidere, vom putea circula neîntrerupt pe aproximativ 80% din inelul de centură al Capitalei, între A1, A2, A3 și DN1 la Otopeni. Este un pas important pentru descongestionarea traficului din București și Ilfov și pentru conectarea marilor autostrăzi care ocolesc Capitala”.
Din păcate, această veste bună este umbrită de întârzierile acumulate de constructor. Trebuia să circulăm pe acest sector încă de la finalul anului trecut. Progresul înregistrat pe șantier nu a fost unul corespunzător, iar termenul contractual nu a fost respectat.
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 al autostrăzii de centură A0 Nord (Afumați – Pantelimon) a fost semnat pe 4 aprilie 2023. Valoarea actualizată este de 489,5 milioane lei fără TVA,. Constructor este China Civil Enghineering Corporation.
„Am solicitat CNAIR să facă o analiză contractuală foarte serioasă și să aplice toate penalitățile care se impun pentru întârzierile înregistrate. Trebuie să schimbăm modul în care gestionăm astfel de situații. Atunci când un constructor rămâne în urmă, intervenția CNAIR trebuie să fie fermă, rapidă și proactivă, nu după ce întârzierile au devenit deja imposibil de recuperat”, a conchis Horațiu Cosma.
În același timp, lotul 4 (Pantelimon – Glina), construit de UMB apare cu stadiul fizic de 100% în datele CNAIR. Autoritățile au explicat anterior că loturile 3 și 4 pot fi deschise numai împreună. O dată cu deschiderea lotului chinezilor, cel mai probabil va avea loc și deschiderea lotului realizat de UMB.


