Oferte locuri de munca top

Centura metropolitana Cluj-Napoca: Oferte pentru toate loturile, dar semnarea contractelor este incerta

Mărime text

Pentru toate cele cinci loturi ale mega-proiectului Centurii Metropolitane Cluj-Napoca, aflate în licitație, au fost depuse ofertele.

După finalizarea tronsonului Cluj-Florești (lot 1) Primăria Cluj-Napoca a lansat licitații pentru loturile 2-6.

Însă nu este cert pentru operatorii economici care au depus ofertele că Primăria va merge mai departe și va semna contractele.

Aceasta deoarece procedurile de achiziție publică au prevăzute clauze care descriu două situații în care contractul nu va mai putea fi semnat sau va fi reziliat.
Municipiul Cluj Napoca a scos inițial la licitație, într-un singur contract, restul rămas de executat din centură, și anume tronsoanele 2 și 3. Această licitație a fost câștigată de asocierea Dimex-2000 Company – Hydrostroy AD – Integral Inženjering A.D. Laktaši. Ulterior, compania bosniacă Integral Inženjering, care deținea o participație de doar 1% în asociere, a susținut că a fost inclusă în ofertă fără acordul său.

În urma acestor acuzații, Primăria Cluj-Napoca a suspendat contractul și a solicitat clarificarea situației juridice a asocierii câștigătoare. Deoarece în termenul selectat de municipalitate situația juridică nu s-a clarificat, contractul a fost reziliat unilateral.

Primăria a anunțat, apoi, că proiectul centurii metropolitane a Clujului va fi realizat în șase tronsoane, dintre care cele cinci rămase vor fi licitate pe rând.

Clauza rezolutorie: Instanța poate dispune reluarea vechiului contract

Între timp, cele cinci tronsoane au fost lansate în licitație, iar ofertanții au depus oferte.

Cel mai recent au fost depuse ofertele pentru lotul 6, ultimul.

În documentația de atribuire este, însă, prevăzută și o clauză rezolutorie, menită să acopere situația în care litigiul privind denunțarea vechiului contract nu este soluționat definitiv până la semnarea noului contract.

Mai exact, dacă noul contract va fi semnat înainte ca instanța să se pronunțe definitiv asupra Acordului contractual nr. 498042/07.05.2025, acesta va include o condiție potrivit căreia poate înceta ulterior de drept.

Astfel, dacă instanța stabilește definitiv că autoritatea contractantă nu a avut dreptul să denunțe vechiul acord, noul contract va înceta, iar situația juridică va reveni, practic, la contractul inițial.

Prin această clauză, autoritatea contractantă poate derula o nouă procedură și poate semna un nou contract fără să aștepte finalizarea litigiului, dar păstrează posibilitatea ca, în cazul în care instanța îi dă dreptate fostului antreprenor, noul contract să fie reziliat/încetat, iar vechiul contract să rămână în vigoare.

Toate cele șase contracte conțin această clauză, potrivit datelor din SEAP.

Clauza suspensivă: Contractele vor fi semnate doar dacă primesc finanțare

Finanțarea ar urma să fie făcută din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Transport (POT) 2021-2027, și de la bugetul de stat.

Semnarea tuturor celor cinci contracte este condiționată de obținerea finanțării. Clauza suspensivă este estimată să se aplice până la 30 iunie 2028.

Este important de menționat că proiectele din Programul Transport trebuie să aibă contractele semnate până la finele anului 2027, iar decontările pentru lucrări pot fi făcute ulterior, prin prelungirea programului.

Având în vedere duratele obișnuite ale procedurilor de atribuire, chiar și termenul din iunie anul viitor pare unul scurt.

Precedenta procedură de atribuire pentru acest proiect a fost lansată în iulie 2023 și a ajuns să fie anulată în 2026.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus