Proiectul de construire a Centurii de Est a municipiului Câmpina, din județul Prahova, va fi reluat.
Aceasta după ce varianta anterioară ajunsese la un cost estimat de aproximativ 1,6 miliarde de lei, o sumă imposibil de susținut din bugetul județului.
S-a încercat atunci găsirea unei soluții de finanțare printr-un parteneriat cu Ministerul Transporturilor, solicitarea a primit aviz negativ, iar proiectul a fost abandonat.
Acum urmează să fie elaborat un nou Studiu de Fezabilitate. Luni a avut loc prima întâlnire pentru demararea acestuia proiect, conform președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu.
El a declarat: ”Este momentul zero al acestui proiect important pentru Câmpina, pe care autoritățile vor să îl construiască de data aceasta pornind de la ceea ce poate fi făcut în teren și susținut financiar”.
Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
Următorii pași sunt realizarea caietului de sarcini, a Studiului de Fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici.
„Am identificat un posibil traseu care folosește în mare parte drumuri de exploatare și drumuri existente, cu o soluție de acces în DN1. Îl vom introduce în caietul de sarcini, iar proiectantul va trebui să analizeze variantele și să găsească soluția tehnică prin care această centură să poată fi construită la un cost realist”, a declarat Virgiliu Nanu.


