Giulio Bertola, președintele Federației Patronale a Industriașilor și Antreprenorilor din România, din cadrul CAIR
Finanțarea pentru dezvoltarea companiilor este încă greu accesibilă, consideră Giulio Bertola, președintele Federației Patronale a Industriașilor și Antreprenorilor din România, membră a CAIR – Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România.
În prezent, accesul la finanțare pentru companiile membre FPIAR – și, în general, pentru întregul mediu antreprenorial din România – rămâne moderat spre dificil, fiind marcat de o serie de bariere structurale și economice semnificative.
În primul rând, costul capitalului rămâne ridicat.
Chiar dacă ritmul inflației a dat semne de temperare, nivelul dobânzilor continuă să fie net superior mediei din Uniunea Europeană, ceea ce pune o presiune financiară greu de susținut pe companiile din industrie și construcții care își propun proiecte de anvergură.
Această problemă este accentuată de abordarea extrem de conservatoare și prudentă a sectorului bancar.
„Companiile noastre se confruntă frecvent cu cerințe rigide de garantare materială și cu criterii de eligibilitate foarte stricte, care devin adesea obstacole insurmontabile pentru IMM-uri sau pentru firmele ce activează în sectoare cu marje mai reduse de profit. În plus, instabilitatea fiscală și legislativă influențează direct evaluarea de risc pe care o fac finanțatorii privați, modificările frecvente ale cadrului fiscal și incertitudinile din zona achizițiilor publice făcând ca planurile de afaceri să fie privite cu mult mai multă rezervă”, după ne-a explicat domnul Bertola.
În acest context, cele mai multe companii au ajuns să depindă aproape exclusiv de programele guvernamentale cu garanții de stat sau de fondurile europene nerambursabile, cum sunt cele din PNRR și Programele Regionale, acestea reprezentând principala ancoră reală pentru proiectele mari de dezvoltare.
Totuși, birocrația excesivă și întârzierile repetate în evaluarea sau decontarea proiectelor încetinesc considerabil ritmul investițiilor în teritoriu.
„Deși capitalul există teoretic pe piață, el rămâne scump și greu accesibil în lipsa schemelor de garantare publică sau a granturilor europene. Pentru ca industria și construcțiile din România să poată susține un ritm accelerat de modernizare și extindere, este vital să dezvoltăm mecanisme mult mai flexibile de garantare, să introducem deductibilități pentru investițiile tehnologice și să construim un parteneriat real, mult mai strâns, între sectorul bancar, Guvern și organizațiile patronale”, punctează președintele FPIAR.
Costul Finanțării, perceput drept obstacol major în industrie
Managerii și executivii din cadrul FPIAR percep nivelul actual al costurilor de finanțare ca fiind un obstacol major în calea dezvoltării, considerându-l apăsător și net defavorabil în comparație cu cel suportat de companiile din restul Uniunii Europene.
Deși indicii de referință au dat semne de stabilizare, costul total al capitalului rămâne ridicat și erodează substanțial marjele de profit, deja afectate de scumpirea materialelor și a forței de muncă.
În construcții și industrie, domenii intensiv tehnologizate și dependente de linii de credit pe termen lung, ecartul dintre doboânzile din România și cele din zona euro creează un dezechilibru competitiv evident.
Această presiune nu se reflectă doar în creditele pentru investiții noile tehnologii sau utilaje, ci mai ales în finanțarea activității curente.
Companiile sunt nevoite să acceseze capital de lucru scump pentru a acoperi întârzierile de plată din lanțurile de furnizori sau decontările lente din proiectele publice, ceea ce pune o sarcină grea pe cash-flow-ul operațional.
În plus, costul real al finanțării este accentuat și de cerințele rigide ale băncilor privind garanțiile materiale, asigurările și evaluările aferente.
„Concluzia generală a managerilor din federație este că creditarea comercială clasică a devenit prea scumpă pentru a susține investiții majore pe cont propriu, fiind absolut necesară extinderea schemelor de bonificare a dobânzilor și a programelor de garantare de stat”, spune Giulio Bertola.
Nevoile companiilor din România: utilaje moderne, linii tehnologice de înaltă precizie și echipamente cu consum redus de energie
În prezent, mediul de afaceri din România – și în special sectorul industrial și cel al construcțiilor – se află în fața unei duble provocări: recuperarea decalajelor tehnologice față de piața europeană și adaptarea rapidă la noile reglementări de sustenabilitate.
Prima și cea mai stringentă nevoie de finanțare vizează retehnologizarea și automatizarea proceselor de producție, unde companiile au nevoie de utilaje moderne, linii tehnologice de înaltă precizie și echipamente cu consum redus de energie pentru a-și menține competitivitatea și a compensa deficitul acut de forță de muncă calificată.
Un alt capitol critic la care mediul antreprenorial local rămâne în urmă este digitalizarea integrată.
Pentru firmele din industrie și construcții, digitalizarea nu mai înseamnă doar dotarea cu computere sau softuri de contabilitate, ci implementarea unor soluții avansate de tip ERP/CRM, integrarea tehnologiei BIM (Building Information Modeling) în proiectare și execuție, automatizarea lanțurilor logistice și adoptarea instrumentelor de analiză a datelor pentru eficientizarea activității.
Toate acestea necesită însă investiții inițiale considerabile în licențe, infrastructură IT și instruirea personalului, cheltuieli pe care multe IMM-uri nu le pot acoperi exclusiv din resurse proprii.
De asemenea, tranziția verde generează cerințe financiare uriașe pe două direcții majore: eficiența energetică și gestionarea deșeurilor în logica economiei circulare.
În contextul fluctuației prețurilor la utilități, companiile au nevoie urgentă de capital pentru instalarea de capacități proprii de producție a energiei din surse regenerabile (panouri fotovoltaice, pompe de căldură), modernizarea termică a halelor și eficientizarea consumurilor tehnologice.
În paralel, noile norme europene privind amprenta de carbon și managementul deșeurilor din construcții și demolări impun investiții serioase în tehnologii de reciclare, revalorificare a materialelor și trasabilitate.
„Nu în ultimul rând, există o nevoie acută de finanțare pentru conformarea la standardele ESG (Environmental, Social, Governance) și pentru dezvoltarea de competențe în rândul angajaților. Fără linii de credit dedicate, granturi nerambursabile și scheme de garantare flexibile din partea statului folosite strategic în aceste direcții, riscul major este ca multe companii românești să piardă teren pe piața unică și să devină necompetitive în raport cu jucătorii internaționali”, notează președintele FPIAR.
Noile cerințe europene, dar și condițiile din piața locală pun presiune pe firmele din industrie
In sectorul industriei reprezentat de Federatia FPIAR există o cerere ridicată și într-o continuă creștere pentru finanțarea dezvoltării, însă această cerere are un caracter particular, fiind puternic condiționată de schimbările structurale prin care trece economia. Nu mai vorbim despre o simplă nevoie de capital pentru extinderea cantitativă a producției sau pentru achiziții oportune, ci despre o necesitate obiectivă de finanțare pentru adaptare, tehnologizare și reziliență.
Companiile membre sunt presate din două direcții principale: pe de o parte, cerințele pieței europene legate de tranziția verde, eficientizarea energetică și digitalizarea proceselor, iar pe de altă parte, scumpirea accelerată a factorilor de producție și deficitul cronic de forță de muncă.
În acest context, cererea de finanțare se concentrează masiv pe proiecte de automatizare, retehnologizare, digitalizare și creştere a independenței energetice a unităților de producție și a șantierelor. Toate aceste direcții necesită capital de investiții considerabil pe termen mediu și lung.
Totuși, această cerere crescută este în prezent parțial temperată și inhibată de condițiile dificile din piață.
Nivelul ridicat al dobânzilor, cerințele stricte privind garanțiile și incertitudinile economice fac ca mulți manageri să amâne sau să reducă dimensiunea proiectelor de investiții planificate, limitându-se doar la cele strict necesare pentru menținerea activității.
Prin urmare, deși nevoia și intenția de investire ale companiilor sunt extrem de ridicate, transformarea acestei cereri potențiale în investiții efective depinde direct de accesibilitatea costurilor de finanțare și de existența unor scheme publice de sprijin și garantare bine calibrate.
Avem suficiente programe de finanțare, dar birocrația le încetinește
Întrebat de ARENA Construcțiilor dacă sunt suficiente programe de sprijin pentru mediul de afaceri, Giulio Bertola a spus:
„Nu putem spune că numărul sau valoarea totală a programelor de sprijin este insuficientă, deoarece pe hârtie există un volum consistent de granturi europene și scheme naționale destinate industriei și construcțiilor.
Cu toate acestea, deși alocările financiare globale arată bine pe hârtie, principala problemă a mediului de afaceri nu este lipsa fondurilor teoretice, ci eficiența redusă a accesării și absorbției lor reale. Marea diferență dintre oferta teoretică și beneficiul practic simțit de companii constă în arhitectura extrem de rigidă și birocratizată a acestor ghiduri de finanțare”.
Din perspectiva FPIAR, ceea ce lipsește cel mai mult în acest moment este predictibilitatea calendarului de lansare și flexibilitatea condițiilor de accesare.
Programele sunt adesea lansate cu întârzieri majore, perioadele de evaluare a proiectelor se întind pe multe luni sau chiar ani, iar Ghidurile Solicitantului suferă modificări frecvente în timpul derulării apelurilor.
De asemenea, condițiile de eligibilitate sunt din ce în ce mai restrictive, punând un accent exagerat pe indicatori formali și pe o birocrație stufoasă în dauna impactului economic real pe care investiția îl generează în economie.
Un alt element critic care lipsește din actuala structură a instrumentelor de sprijin este mecanismul eficient de prefinanțare și sprijin pentru cofinanțare.
În prezent, majoritatea schemelor funcționează pe principiul decontării ulterioare a cheltuielilor, ceea ce obligă companiile să pună la bătaie sume uriașe din resurse proprii sau din credite bancare scumpe pentru a derula investiția până la încasarea grantului.
Acest lucru blochează accesul firmelor mici și mijlocii care au idei viabile și proiecte sustenabile, dar nu dispun de capitalul de lucru necesar pentru a susține șocul financiar inițial.Pentru ca aceste programe să fie cu adevărat suficiente și utile, avem nevoie de o simplificare drastică a procedurilor de atribuire, de termene ferme de evaluare și decontare respectate de autorități, precum și de instrumente financiare mixte care să combine granturile nerambursabile cu scheme de garanții de stat și bonificații de dobândă.
Doar prin digitalizarea proceselor administrative de gestionare a fondurilor și printr-o corelare mai strânsă între nevoile reale ale pieței și criteriile de punctaj vom reuși să transformăm finanțările disponibile în capacități de producție moderne și competitive.
Ierarhia problemelor: ce apasa cel mai tare pe companiile din industrie
„Dacă ar fi să ierarhizăm principalele bariere din calea dezvoltării companiilor românești din industrie și construcții, finanțarea se situează pe un loc central, ocupând poziția a doua sau a treia într-un top al priorităților critice. Ea nu este o problemă izolată, ci mai degrabă pârghia sau „motorul” care permite sau blochează rezolvarea celorlalte vulnerabilități majore din economie” ne-a transmis Giulio Bertola.
Înaintea finanțării, pe primele poziții în clasamentul dificultăților, se află instabilitatea fiscal-legislativă și impredictibilitatea mediului macroeconomic, urmate îndeaproape de deficitul cronic de forță de muncă calificată.
Fără un cadru legislativ clar, durabil și fără garanția că regulile de fiscalitate nu se schimbă de la un trimestru la altul, orice plan de afaceri își pierde din relevanță, iar antreprenorii devin extrem de reticenți la risc, indiferent de cât de accesibili sau ieftini ar fi banii din piață.
Totodată, lipsa de personal calificat precede finanțarea pentru că degeaba atrage o companie resurse financiare pentru extindere dacă nu are cu cine să opereze noile echipamente sau să gestioneze proiectele pe șantiere.
Finanțării îi urmează imediat birocrația administrativă, întârzierile la decontarea lucrărilor publice și capacitatea redusă de absorbție a noilor tehnologii.
Odată ce o firmă reușește să își asigure resursele financiare necesare, ea se lovește de barierele procedurale privind avizarea, autorizarea sau decontările lente din partea autorităților, care blochează cash-flow-ul și întârzie punerea în funcțiune a investițiilor.
De asemenea, lipsa unei infrastructuri publice moderne și a unui lanț logistic eficient rămâne un alt obstacol care urmează finanțării, limitând randamentul pe care o companie îl poate obține în urma proiectelor sale de extindere.
„Prin urmare, finanțarea este resursă-cheie care face trecerea de la viziune la execuție, însă eficiența ei depinde direct de stabilizarea mediului fiscal, de rezolvarea crizei de personal și de debirocratizarea relației dintre stat și mediul de afaceri” a conchis Giulio Bertola, președintele FPIAR.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2026
