Campusul Universitar II al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost finalizat de către antreprenorul Frasinul din Bistrița-Năsăud.
Recepția lucrărilor a avut loc în urmă cu câteva zile, după încheierea unuia dintre cele mai importante proiecte dedicate educației universitare din regiune.
„Realizat la cele mai înalte standarde, campusul oferă condiții moderne și infrastructura necesară unui învățământ universitar orientat spre viitor. Fiecare etapă a lucrării a însemnat responsabilitate, seriozitate și un efort susținut din partea întregii echipe Frasinul SRL”, au precizat reprezentanții constructorului.
Campusul este împărțit în două loturi. Lotul 1 cuprinde Centrul de învățământ în domeniul mecanic, în timp ce Lotul 2 este destinat domeniilor electric, electro-mecanic și mecanic.
Suprafața totală a proiectului este de peste 15.000 mp, distribuită în șase corpuri de clădire. Acestea au fost gândite pentru a răspunde celor mai exigente standarde de educație și confort.
Centrul de învățământ în domeniul mecanic are regim de înălțime Parter + 4 Etaje Retrase. Suprafața construită este de 2.833 mp iar desfășurată de 6.348 mp,.
Centrul de învățământ în domeniul electric, electro-mecanic și mecanic are regim de înălțime Parter + 4 Etaje Retrase. Suprafața construită este de 2.336 mp, iar desfășurată de 6.815 mp.



