Documentele emise în țara de origine pentru un constructor din Turcia nu au fost suficiente pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor tehnice pentru lucrările feroviare din România. Echivalența cu autorizațiile cerute de autoritatea contractantă din România nu a putut fi dovedită.
O asociere în care se află constructori turci a încercat să demonstreze că documentele emise de autoritățile din Turcia pot ține locul autorizațiilor și agrementelor AFER cerute pentru lucrările de cale ferată din România. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) nu a considerat însă demonstrația suficientă.
Este vorba despre licitația organizată de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, Lotul 3: Igiroasa (Cap Y) – Drobeta Turnu Severin (Cap X), km 331+000 – km 362+632, inclusiv legăturile cu stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, Stația CF Drobeta Marfă și Racordul CF Dudașu.
Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 5,17 miliarde de lei și 6,15 miliarde de lei. Proiectul este finanțat prin Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat și din alte surse legal constituite.
În urma evaluării ofertelor, asocierea condusă de Doğuș Eood a fost respinsă ca inadmisibilă. Oferta spaniolilor de la FCC Construcción SA fusese declarată câștigătoare.
Asocierea a contestat rezultatul și a cerut anularea raportului procedurii și reevaluarea propriei oferte. În centrul contestației s-a aflat una dintre cerințele de calificare privind autorizațiile și agrementele AFER sau documentele echivalente emise de autoritățile relevante din țările de origine.
CNSC a respins însă contestația ca nefondată. Prin urmare, FCC Construcción rămâne câștigătoarea procedurii.
Constructorul turc: documentele din Turcia sunt echivalente
Asocierea Doğuș a susținut că cerința din documentație nu impunea operatorilor economici străini să dețină efectiv autorizații sau agremente AFER.
Dimpotrivă, în opinia contestatoarei, documentația permitea în mod expres prezentarea unor documente echivalente eliberate de autoritățile relevante din țara de origine.
De aici a pornit principala critică adresată CFR.
Asocierea a considerat că entitatea contractantă a interpretat restrictiv cerința, prin faptul că a refuzat să recunoască documentele emise de autoritățile turce. În esență, constructorul turc a încercat să demonstreze că, întrucât documentele respective îi permit să desfășoare activități de construcții și lucrări feroviare în Turcia, acestea trebuie considerate echivalente cu autorizațiile AFER.
Argumentul a fost că nu putea fi impus, indirect, un sistem în care operatorii străini să fie obligați să prezinte exact documentele emise de autoritățile române, în condițiile în care documentația de atribuire recunoștea posibilitatea prezentării unor documente echivalente din țara de origine.
Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
CFR: dreptul de a construi nu înseamnă autorizare tehnică feroviară
CFR a respins această interpretare. Entitatea contractantă a arătat că nu a considerat documentele necorespunzătoare doar pentru că nu purtau denumirea de autorizații sau agremente AFER. Comisia de evaluare a analizat efectiv documentele și a solicitat inclusiv clarificări suplimentare pentru a stabili dacă acestea pot fi considerate echivalente.
Concluzia CFR a fost că documentele prezentate confirmau dreptul operatorului economic de a desfășura anumite activități în Turcia, dar nu demonstrau că acesta fusese supus unei proceduri de autorizare tehnică echivalente celei aplicabile în România.
Potrivit argumentației CFR, autorizațiile și agrementele AFER nu sunt simple documente de înregistrare a unei companii și nici simple autorizații generale pentru desfășurarea unei activități economice. Acestea reprezintă documente tehnice emise în urma verificării unor condiții specifice pentru executarea anumitor categorii de activități în infrastructura feroviară. Sunt asociate unor activități determinate și unor clase de risc și urmăresc să certifice îndeplinirea unor cerințe tehnice, organizatorice și profesionale.
Asocierea a invocat și faptul că documentele prezentate permit desfășurarea de activități în domeniul feroviar în Turcia.
CFR a considerat însă că nici acest element nu poate conduce automat la concluzia existenței echivalenței.
Faptul că o societate are în obiectul de activitate construcția de căi ferate, că deține coduri de activitate corespunzătoare sau că a executat proiecte de infrastructură feroviară demonstrează experiența și capacitatea comercială a acesteia, dar nu demonstrează însă existența unei autorizații tehnice echivalente celei solicitate prin cerința de calificare impusă în documentație.
În același sens, faptul că documentele sunt emise de autorități sau instituții competente din statul de origine nu este suficient, în sine, pentru a le conferi caracterul de documente echivalente.
Chiar răspunsul asocierii a evidențiat diferența dintre sistemele din cele două țări
Un element important în argumentația CFR a fost chiar explicația oferită de asocierea contestatoare în cadrul clarificărilor.
Constructorul a precizat că, în Republica Turcia, realizarea activităților și execuția lucrărilor în domeniul feroviar nu sunt supuse unui regim suplimentar de autorizare echivalent celui instituit prin reglementările AFER.
Pentru CFR, această precizare a fost relevantă tocmai pentru problema echivalenței.
Dacă în Turcia nu există un regim de autorizare tehnică similar celui AFER, simplul fapt că o societate este autorizată să desfășoare lucrări feroviare în această țară nu înseamnă că documentele sale pot demonstra îndeplinirea aceleiași cerințe tehnice solicitate în România.
Cu alte cuvinte, documentele pot dovedi că firma are dreptul să lucreze în Turcia fără să dovedească faptul că îndeplinește cerințele tehnice pe care CFR a dorit să le verifice prin solicitarea agrementelor AFER.
Astfel, tentativa asocierii de a demonstra că documentele emise în Turcia sunt echivalente cu autorizațiile și agrementele AFER nu a fost suficientă pentru a determina reevaluarea ofertei și schimbarea rezultatului procedurii.
În consecință, la acest moment, FCC Construcción rămâne ofertantul declarat câștigător al contractului feroviar de până la 6,15 miliarde de lei.
Decizia CNSC poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare.


