Oferte locuri de munca top

Drumul Expres Tisita-Albita: SF-ul s-a blocat din cauza forajelor geotehnice suplimentare

Drumul Expres Tisita-Albita: SF-ul s-a blocat din cauza forajelor geotehnice suplimentareContractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al Drumului Expres Tișița-Albița a fost suspendat, după ce volumul de foraje geotehnice solicitat a crescut de peste cinci ori față de estimarea inițială, iar costurile suplimentare au depășit valoarea prevăzută în contract.

Conform Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prestatorul a transmis tema de proiectare pentru realizarea investigaţiilor geotehnice şi, faţă de oferta iniţială care prevedea executarea a 5.350 m liniari de foraje, a solicitat executarea a 27.851 m liniari de foraje.

„Lucrările suplimentare depăşesc valoarea contractuală, chiar şi în situaţia utilizării integrale a rezervelor de implementare”, afirmă oficialii instituției.

În aceste condiţii, contractul a fost suspendat succesiv pe perioade de câte trei luni, începând cu data de 27.11.2025, ulterior la 27.02.2026 şi 27.05.2026, fiind în prezent suspendat, pentru a se identifica soluţii optime pentru definitivarea studiului geotehnic.

Astfel, din cauza suspendării contractului și a blocajului generat de studiul geotehnic, calendarul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și lansarea procedurii de atribuire pentru proiectare și execuție va fi stabilit ulterior finalizării acestei etape.

Traseul optim al drumului expres a fost stabilit

În baza contractului având ca obiect elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Drum Expres Tişiţa-Albița”, au fost finalizate şi avizate documentațiile privind Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1 şi Etapa 2.

Astfel, a fost stabilită şi avizată varianta optimă de traseu la profil de drum expres, cu o lungime de aproximativ 141 km.

Ping-pong intre Strabag si ACI Cluj, pentru atribuirea unui contract de circa 42 mil euro

Tronsonul Tișița-Albița face parte din obiectivul de investiții “Autostrada București – Focșani- Albița”.

Proiectul are ca scop realizarea unui sector de Drum Expres între localitățile Tișița și Albița, realizând legătura rutieră între București și Chișinău, tronsonul fiind situat pe rețeaua TEN-T globală în România.

Finalizarea studiului de fezabilitate este estimată pentru 2028

Ministerul Transporturilor precizează că valoarea contractuală inițială a fost depășită și se caută soluții pentru deblocarea finalizării Studiului de Fezabilitate, iar termenul estimat pentru încheierea documentației este anul 2028.

În ceea ce privește finanțarea proiectului, aceasta este prevăzută să fie asigurată prin Programului Transport (PT) 2021-2027, cu aplicarea regulii n+2 (până în decembrie 2029), pentru etapa de proiectare.

Pentru etapa de implementare, respectiv proiectare şi execuție, supervizare, achiziţia terenurilor şi alte categorii de cheltuieli conexe finanțarea va fi prin viitorul program european aferent perioadei 2028-2034.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus