Peste 800 de loturi de teren pentru construirea de locuințe, în cea mai mare zonă de dezvoltare imobiliară din județul Constanța, localitatea Valea Dacilor, vor fi puse la dispoziția viitorilor proprietari.
Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a declarat că obiectivul proiectului este construirea unei comunități moderne, funcționale și atractive, care să devină un model de dezvoltare urbană în Dobrogea.
Valentin Vrabie a mai declarat că: „În esență, nu vorbim despre un proiect imobiliar, ci despre comunitate, necesară tuturor celor care își doresc să rămână aproape de familie, de rădăcini și să își clădească un trai stabil aici, acasă. Un proiect pentru viitorul Medgidiei, în care sute de familii își vor construi nu doar case, ci o viață întreagă”.
Beneficiile proiectului imobiliar sunt:
– 800 de loturi de teren disponibile, pregătite pentru construirea unei locuințe individuale;
– Suprafață minimă de 500 mp pentru fiecare lot, oferind spațiul necesar unei case confortabile, grădinii, anexelor și locurilor de parcare;
– Posibilitatea de a achiziționa unul sau mai multe loturi, cu plata integrală sau în rate;
– Acces rapid la autostradă (5 minute), facilitând deplasarea către municipiul Constanța, București și celelalte localități din județ și acces facil la instituții publice (spital, unități de învățământ), centre comerciale;
– Teren amplasat într-o zonă fără risc de inundații sau viituri, oferind siguranță și stabilitate pentru investiția dumneavoastră;
– Peste 15 proiecte de case puse la dispoziție gratuit, pentru a simplifica și accelera procesul de construire, cetățenilor care achiziționează lotul/loturile până la sfârșitul anului 2026;
De asemenea, este prevăzută și posibilitatea achitării terenului până în luna decembrie, oferind flexibilitate financiară și accesibilitate pentru cât mai multe familii.
Peste 27 mii mp de noi spatii, in incinta unei unitati industriale
Lucrările privind utilitățile până la limita proprietății (apă, canalizare, energie electrică, gaze, internet) vor fi asigurate de către U.A.T. Municipiul Medgidia, fără costuri pentru beneficiari.
„Achiziționarea unui lot în cadrul acestui proiect reprezintă nu doar posibilitatea construirii unei locuințe, ci și o investiție într-o zonă cu un potențial ridicat de dezvoltare. Creșterea continuă a interesului pentru această regiune face ca valoarea proprietăților să aibă perspective favorabile pe termen lung”, a conchis Valentin Vrabie.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2026


