Planul de investiții, în valoare de 43,3 milioane de lei, pentru construirea noului ambulatoriu (policlinică) de la Spitalul ”Anton Cincu”, din Tecuci, a fost lansat, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Este vorba despre proiectul privind construirea unui corp medical nou pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, o investiție finanțată prin Programul Sănătate.
Noul ambulatoriu, care va fi construit tot în curtea spitalului din Tecuci, va fi amenajat într-o clădire cu regim de înălțime Parter + Etaj, cu o suprafață desfășurată de aproape 2.700 mp.
La parter vor fi amenajate cabinete și spații medicale pentru pediatrie, chirurgie – mici intervenții, chirurgie generală, cardiologie, radiologie și mamografie, ortopedie, iar la etaj vor fi cabinetele de dermatologie, diabet, boli interne, ORL, obstetrică-ginecologie, gastroenterologie, oftalmologie, psihiatrie și neurologie.
De asemenea, noul ambulatoriu va fi dotat cu peste 500 de echipamente medicale, mobilier de specialitate și toate dotările necesare pentru desfășurarea activității în cele mai bune condiții.
„În 2022, am preluat un sistem de sănătate „muribund”, ce funcționa în clădiri vechi de peste 100 ani. Acum construim un nou spital, cu o suprafață de 10.000 mp, în care vom muta 60% dintre secțiile Spitalului Municipal ”Anton Cincu”, iar astăzi am lansat și acest proiect, al noului Ambulatoriu de Specialitate (Policlinica), de serviciile căruia vor beneficia peste 150.000 de locuitori din Tecuci și comunele limitrofe”, a declarat Costel Fotea.
Complex hotelier, cu peste 155 camere, intr-o zona turistica
„Avem deja un constructor desemnat prin licitație publică pentru realizarea acestui obiectiv, iar după finalizarea etapei de proiectare, lucrările de construcție vor începe la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie și vor fi încheiate până la sfârșitul anului viitor”, a mai spus acesta.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iulie – august 2026


