Oferte locuri de munca top

Magazinul Triton de scule si utilaje profesionale ofera solutii integrate, nu doar echipamente individuale

 

Cele mai căutate echipamente sunt cele care îi ajută pe profesioniști să lucreze mai rapid, mai precis și mai sigur.

”Clienții sunt tot mai interesați de soluții profesionale complete, fiabile, care să asigure productivitate ridicată, costuri reduse de exploatare și durabilitate în utilizare intensivă”, subliniază Daniela- Madalina Tuca, director de marketing al Triton, companie de distribuție de scule si utilaje profesionale.

În domeniul construcțiilor, cererea este ridicată pentru scule electrice și cu acumulator, utilaje pentru găurire, tăiere, șlefuire, debitare, compactare și prelucrarea materialelor de construcții.

Profesioniștii caută echipamente rezistente, adaptate condițiilor de șantier, cu autonomie bună și performanță constantă.

În zona instalațiilor, sunt foarte solicitate echipamentele de presare, tăiere, filetare, sudură, verificare și diagnosticare. Instalatorii au nevoie de scule care reduc timpul de lucru, cresc precizia intervențiilor și oferă siguranță în exploatare.

Pentru confecțiile metalice, cele mai căutate produse sunt utilajele de sudură, echipamentele de debitare, polizoarele, mașinile de găurit, accesoriile abrazive și consumabilele profesionale.

O tendință clară este orientarea clienților către produse și soluții integrate, nu doar către echipamente individuale. Beneficiarii caută compatibilitate între scule, accesorii și consumabile, dar și suport tehnic, service și consultanță pentru alegerea corectă a soluției.

Divizii specializate pentru costrucții, instalații, confecții metalice, producția de mobilier și producția de tâmplărie PVC

”Compania noastră oferă clienților mai mult decât produse. Punem la dispoziție consultanță tehnică, recomandări personalizate, livrare rapidă, suport comercial, service autorizat, piese de schimb și soluții adaptate fiecărui domeniu de activitate”, spune doamna Tuca.

Triton este unul dintre cei mai mari distribuitori de scule și utilaje profesionale, cu magazine proprii, dar și cu o rețea extinsă de parteneri distribuitori.

Activitatea sa este structurată pe divizii specializate, pentru a răspunde cât mai bine cerințelor din construcții, instalații, confecții metalice, producția de mobilier și producția de tâmplărie PVC.

Prin magazinele Triton, clienții au acces direct la produse, demonstrații, recomandări și suport specializat.

”În același timp, colaborăm cu distribuitori la nivel național, cărora le oferim acces la un portofoliu amplu de produse profesionale, stocuri variate, suport logistic, informații tehnice actualizate și sprijin comercial. Relația cu distribuitorii este una de parteneriat. Îi sprijinim cu produse competitive, informații comerciale, materiale de prezentare, suport în alegerea soluțiilor potrivite și asistență pentru proiectele mai complexe”, precizează doamna Tuca.

Triton asigură inclusiv service mobil pentru utilajele staționare

Service-ul reprezintă o componentă esențială a activității Triton, mai ales într-un domeniu în care echipamentele profesionale sunt utilizate intensiv.

Clienții au nevoie de intervenții rapide, diagnostic corect, piese de schimb disponibile și soluții eficiente, astfel încât timpul de nefuncționare să fie cât mai redus.

Serviciul de service este organizat pentru a oferi suport atât clienților care achiziționează direct din magazinele Triton, cât și celor care cumpără prin rețeaua de distribuitori. ”Asigurăm verificarea, diagnosticarea, repararea, întreținerea echipamentelor și furnizarea pieselor de schimb. Rețeaua de service este extinsă în toate punctele de lucru importante ale companiei, asigurând continuitatea acestui serviciu, fără sincope, în toate zonele în care ne desfășurăm activitatea”, menționează directorul de marketing.

Un avantaj important este faptul că Triton oferă și service mobil pentru utilajele staționare.

În cazul echipamentelor mari, dificil de transportat, intervenția la sediul clientului este esențială.

Echipele tehnice se pot deplasa în teren pentru verificări, reglaje, mentenanță și intervenții, reducând timpul de oprire a utilajelor și ajutând clienții să își continue activitatea cu pierderi minime.

Acest serviciu este deosebit de important pentru ateliere, fabrici, unități de producție mobilier, tâmplărie PVC, confecții metalice și alte activități în care oprirea unui utilaj poate afecta întregul flux de lucru.

”Prin rețeaua națională de magazine, parteneri distribuitori și suport tehnic, ne propunem să oferim clienților acces cât mai rapid la servicii de întreținere și reparații, indiferent de zona în care își desfășoară activitatea”, spune doamna Tuca.

Nu doar un produs, ci o soluție concretă pentru o problemă din activitatea clientului

Consultanța tehnică este unul dintre serviciile cele mai importante pe care le oferă Triton. De multe ori, clienții nu caută doar un produs, ci o soluție concretă pentru o problemă din activitatea lor: alegerea unui utilaj potrivit, creșterea productivității, reducerea costurilor de exploatare sau optimizarea unui flux de lucru.

Cele mai frecvente solicitări de consultanță vizează alegerea echipamentelor potrivite pentru lucrări specifice, dimensionarea corectă a utilajelor, compatibilitatea dintre scule, accesorii și consumabile, alegerea pieselor și componentelor adecvate, întreținerea echipamentelor și utilizarea corectă a acestora.

În construcții și instalații, clienții solicită adesea recomandări privind sculele potrivite pentru lucrări repetitive, șantiere cu cerințe ridicate sau aplicații care necesită precizie și rezistență.

În zona confecțiilor metalice, consultanța este solicitată pentru alegerea echipamentelor de sudură, debitare, șlefuire, pregătire a suprafețelor și selectarea consumabilelor potrivite.

”Abordarea noastră este una practică. Analizăm nevoia clientului, volumul de lucru, condițiile de utilizare, frecvența exploatării și bugetul disponibil, apoi recomandăm soluția care oferă cel mai bun raport între performanță, durabilitate și cost total de utilizare”, spune Daniela Tuca.

Digitalizarea nu înseamnă înlocuirea relației directe cu clientul, ci consolidarea acesteia

Digitalizarea reprezintă una dintre direcțiile strategice de dezvoltare ale companiei. Piața se schimbă rapid, iar clienții și distribuitorii au nevoie de acces facil la informații, disponibilitate stocuri, documentație tehnică, prețuri, comenzi rapide și comunicare eficientă.

Un proiect important este schimbarea platformei de gestiune, care va permite eficientizarea proceselor interne, un control mai bun asupra stocurilor, optimizarea fluxurilor comerciale și creșterea vitezei de reacție în relația cu clienții și distribuitorii.

”De asemenea, dezvoltăm o platformă B2B dedicată partenerilor noștri. Aceasta va permite acces rapid la informații despre produse, disponibilitate stocuri, documentație tehnică, prețuri, comenzi și istoricul achizițiilor. Pentru distribuitori, o astfel de platformă înseamnă mai multă autonomie, timp redus de procesare și o relație comercială mai eficientă”.

Un alt pas important îl reprezintă aplicația de comerț dezvoltată recent, care simplifică accesul la produse și procesul de achiziție. Aceasta face parte dintr-un demers mai amplu de modernizare a modului în care clienții interacționează cu oferta noastră, compară produse, verifică informații și lansează comenzi.

Digitalizarea vizează și activitatea agenților din teren. Ne dorim ca echipele comerciale să aibă acces rapid, direct din teren, la informații actualizate despre stocuri, produse, prețuri, oferte, situația clienților și istoricul colaborării. Astfel, agenții pot răspunde mai repede solicitărilor, pot oferi recomandări mai precise și pot transforma interacțiunea cu beneficiarii într-un proces mai eficient și mai profesionist.

Pentru noi, digitalizarea nu înseamnă înlocuirea relației directe cu clientul, ci consolidarea acesteia.

În domeniul sculelor și utilajelor profesionale, consultanța, experiența și dialogul tehnic rămân esențiale. Tehnologia vine să susțină aceste elemente, oferind acces mai rapid la informație, trasabilitate mai bună, procese mai eficiente și servicii adaptate cerințelor actuale ale pieței.

 

Etichete:
Sus