Oferte locuri de munca top

Autostrada A3 Transilvania: Ce ritm de lucru au constructorii

Stadiul fizic al lucrărilor la autostrada A3 Transilvania, dintre Nădășelu și Biharia, a evoluat în medie cu aproximativ 7,2 puncte procentuale, în primele patru luni ale acestui an.

Avansul mediu este încetinit de faptul că UMB trebuie să aștepte finalizarea viaductelor făcute de Ozaltin, dar accelerat de ritmul bun de lucru de pe tronsoanele construite de Construcții Ernașu, Precon și Ozaltin.

UMB se apropie din ce în ce mai mult de terminarea lucrărilor pe tronsonul Nădășelu – Poarta Sălajului. Chiar dacă antreprenorul a înaintat doar câteva procente cu lucrările în primele patru luni ale anului acesta, progresul fizic al celor două loturi construite de el era la 95,7%, respectiv 97,6%, la începutul lunii mai.

Explicația ritmului redus de lucru al UMB este simplă: tronsoanele sale nu pot fi inaugurate fără viaductele făcute de Ozaltin, care au rolul de a devia traseul autostrăzii în zonele afectate de alunecări de teren. Execuția viaductelor a fost contractată și, implicit, demarată mult mai târziu.

Cum a progresat fiecare lot

Nădășelu – Zimbor

UMB avea stadiul fizic al lucrărilor de 92% la finalul anului trecut, iar progresul a fost de 3,5 puncte procentuale până la începutul lunii mai, ajungând la 95,5%, potrivit celor mai recente date obținute de ARENA Construcțiilor.

Termenul estimat pentru deschiderea circulației este octombrie 2026.

Contractul a fost atribuit companiei Spedition UMB la finele lunii decembrie 2020. Valoarea contractului semnat este de aproape 1,5 miliarde lei fără TVA.

Viaductele Ozaltin

În ceea ce privește viaductele de la Nădășelu și Topa Mică, avansul fizic înregistrat în primele patru luni din an atinge aproape 10 puncte procentuale. La începutul lunii ianuarie lucrările ajunseseră la stadiul fizic de 47%. Potrivit celor mai recente date, stadiul a urcat până la 56,5%.

Este important de menționat că lucrările au demarat în aprilie 2025. Astfel, de atunci și până la final de an, turcii de la Ozaltin au dus lucrările de execuție la peste jumătate.

Pentru ca secțiunea UMB dintre Nădășelu și Zimbor să poată fi deschisă circulației, este necesar ca Ozaltin să finalizeze lucrările în octombrie.

Zimbor – Poarta Sălajului

Aproape de 98% este progresul înregistrat și pe acest lot de autostradă. Datele analizate arată că în primele patru luni ale acestui an, progresul fizic înregistrat a fost mai mic de 2 puncte procentuale.

Pentru acest segment, deschiderea circulației este estimată pentru iulie 2026. Contractul a fost semnat cu UMB. Valoarea este de 836 milioane lei fără TVA.

Poarta Sălajului – Zalău (inclusiv Tunel Meseș)

Proiectarea Tunelului Meseș, parte din Autostrada A3 Transilvania, este inclusă în cel mai mare contract de infrastructură rutieră din România, atribuit asocierii de constructori turci Makyol – Ozaltin.

Contractul de peste 6,62 miliarde de lei fără TVA este încă în stadiul de proiectare.

A fost atribuit asocierii Makyol – Ozaltin pe 14 mai 2025 și a primit ordin de începere proiectare pe 18 august 2026. Durata contractului este de 18 luni proiectare și cinci ani pentru execuție.

Acest tronson va fi finalizat în 2031 – 2032, în varianta optimistă.

Suplacu de Barcău – Chiribiș

Un ritm foarte bun de lucru este pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș.

Cele mai recente date arată că, în primele patru luni, avansul a fost de peste opt puncte procentuale, stadiul fizic ajungând la 76,7%

Contractul a fost semnat la finele lunii septembrie 2023, la valoarea de peste 884,1 milioane lei, fără TVA. Antreprenor este Construcții Erbașu.

Sunt în derulare lucrări complexe de săpătură și umplutură terasamente, execuție fundație din balast, așternere mixtură asfaltică, execuție piloți forați pentru consolidări, execuție ziduri de sprijin, execuție podețe tubulare, armare, cofrare și turnare beton pentru plăci de suprabetonare ale viaductelor, execuție sferturi de con.

Totodată, se fac lucrări hidrotehnice, relocare și protejare rețele în câmpul petrolier Suplacu de Barcău, execuție sistem de iluminat, execuție sistem ITS, execuție lucrări de construcții civile pentru viitorul centru de întreținere și coordonare, execuție rigole din beton și așternere pământ vegetal pe taluze.

Chiribiș – Biharia

La 43% a ajuns acest tronson de autostradă, potrivit celor mai recente date. De la începutul anului, stadiul fizic al lucrărilor a urcat cu 13 puncte procentuale.

Contractul cu asocierea Precon Transilvania – Citadina 98 are valoarea de 785,16 milioane lei, fără TVA.

Finanțarea este din Programul Transport PT 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2026


Etichete:
Sus