Oferte locuri de munca top

Spitalul Regional Cluj ar putea avea contractul de construire semnat saptamana aceasta

Semnarea contractului pentru construirea Spitalului Regional de Urgență de la Cluj ar putea avea loc chiar în zilele următoare. Licitația a fost finalizată, iar după semnarea documentelor poate începe etapa efectivă de construire a spitalului.

„Sunt toate șansele ca săptămâna aceasta, poate chiar mâine, să semnăm la București contractul pentru realizarea spitalului regional de urgență, contractul pentru partea propriu-zisă de construcție a spitalului. Partea de organizare de șantier, știți bine că s-a semnat deja, dar acum s-a finalizat licitația pentru construire și în această săptămână se va semna contractul și pentru spitalul regional de urgență, un alt proiect major pentru destinele Clujului”, a transmis Emil Boc, primarul Municipiului Cluj.

Prin finalizarea licitației, edilul se referă de fapt la încheierea etapei contestațiilor. Contractul a trecut printr-o serie de contestații, iar într-un final, constructorii turci i-au învins pe cei români.

Cine va construi spitalul Regional Cluj?

Câștigătorul inițial al acestei licitații a fost firma de construcții din Turcia, CCN Altyapi, aceeași firmă care va construi și Spitalul Regional Iași.

Până la urmă, cu ei va fi semnat contractul de execuție a lucrărilor, estimat la peste 2,01 miliarde lei fără TVA.

Din cinci contestații depuse împotriva rezultatului inițial, singura admisă a fost cea a asocierii Con-A, pentru care a fost dispusă reevaluarea nu în mod complet, ci limitat, „de la etapa verificării documentelor justificative actualizate privind experiența similară” (aceasta fiind ultima etapă a procesului de analiză).

Dar Curtea de Apel București a admis plângerea depusă de firma de construcții din Turcia, CCN Altyapi.

Cu toate că CNSC a dispus inițial reevaluarea ofertei constructorilor români (asocierea Con-A lider, Concelex, Erbașu, Bog’Art), totuși turcii de la CCN au rămas oficial câștigători, potrivit deciziei curții.

După decizia instanței, asocierea de constructori români, condusă de Con-A Operations, a depus o cerere de recurs, care a fost respinsă. Pe rolul Curții de apel București mai este înregistrată o cerere de revizuire depusă de Con-A, dar și un litigiu privind achiziţiile publice pentru suma de 3,9 milioane lei, în care autoritatea contractantă, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate este reclamant, iar Con-A și CCN au calitatea de pârâți.

Întârzierea atribuirii a împins proiectul până la finele anului 2029

Pentru corelarea implementării cu situaţia actuală, ANDIS a actualizat graficul de implementare și a transmis notificări către Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate (AM-PS) privind modificarea contractului de finanţare, în vederea prelungiri perioadei de implementare până la 20.12.2029, conform Corrigendumului aplicabil Ghidului solicitantului aferent Programului Sănătate 2021-2027, notificare aflată în prezent în analiză la AM-PS.

În raport cu planificările iniţiale, au fost înregistrate decalaje generate în principal de complexitatea tehnică ridicată a contractului de ,,Lucrări de construcţii (Pachet 2)”

Procesul de atribuire a implicat analize tehnice și verificări complexe ale conformității ofertelor, în contextul depunerii a nouă oferte și al unui volum semnificativ de solicitări de clarificări privind documentaţia de atribuire.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2026


Etichete:
Sus