Infrastructura de apa si apa uzata: De la nota conceptuala pana la finalizarea unui proiect trec 10–12 ani

Cea mai mare problemă a sectorului investiți­ilor în infrastructura de apă și apă uzată ră­mâne de departe durata foarte lungă de rea­lizare a proiectelor. Mai mulți factori conduc la această situație: pe de o parte, proiectele sunt foarte complexe, iar pe de altă parte, în­că reprezintă o problemă viteza redusă a avizării.

 

 

 

La problemele uzuale se adaugă și impactul noilor norme europene, arată Ilie Vlaicu, pre­ședintele Asociației Române a Apei (ARA), membră în Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).

De la momentul elaborării notei conceptuale a unui proiect și până la punerea în operă trec, în medie, 10–12 ani, ceea ce îi descura­jează pe antreprenori, în special pe cei mai mici, să participe la astfel de proiecte.

Finanțarea există, dar implementarea este încetinită de birocrație și de durata excesivă a avizelor

Sectorul de apă și apă uzată are astăzi un portofoliu investițional foarte mare.

Dacă ne uităm la întregul ciclu POIM – PDD – PNRR, analiza ARA indică o valoare eligibilă contractată de aproximativ 8,711 miliarde eu­ro, formată din circa 2,989 miliarde euro în POIM, 5,397 miliarde euro în PDD și aproximativ 325 milioane euro în PNRR pen­tru infrastructura directă de apă și canalizare.

Aceasta arată că problema sectorului nu este dată de lipsa proiectelor, ci de capacitatea de a le duce la închidere financiară și operațio­nală, subliniază domnul Vlaicu.

Gradul de contractare este ridicat, însă o par­te importantă a procedurilor rămâne în deru­lare la nivel de avize, modificări contractuale, recepții și decontări, iar situația frânează transformarea contractelor semnate în inves­tiții finalizate și certificate financiar.

Veriga critică – apa uzată, din dificultatea de finalizare a proiectelor

Imaginea de ansamblu este aceea a unui sec­tor aflat între investiții masive și întârzieri structurale.

În POIM, proiectele majore sunt în general contractate și într-un stadiu fizic avansat, în­să multe nu sunt încă închise financiar.

În PDD, peste 90 % din proiectele de apă și apă uzată reprezintă, practic, continuări ale proiectelor fazate din POIM, ceea ce arată că aceste investiții au un ciclu mare de pregătire și implementare care trebuie recunoscut din faza de programare.

Așadar, în majoritatea lor proiectele sunt fie contractate, fie în implementare, iar provoca­rea reală nu mai este lansarea investițiilor, ci accelerarea execuției, recepției și decontării, mai ales pe componenta de apă uzată, unde complexitatea tehnică și juridică este mai ma­re decât la alimentarea cu apă.

Veriga critică rămâne apa uzată, nu din lipsă de proiecte, ci din dificultatea de finalizare și conformare efectivă.

Dacă adăugăm la acestea și noile obligații de conformare ce derivă din Directiva revizuită de epurare a apelor uzate urbane, cu atât mai mult este necesară o abordare strategică în care finanțarea să fie securizată pentru sectorul de apă și apă uzată.

Proiectele PDD, deja fazate din POIM, ar putea să ajungă să fie finanțate din bugetul de stat

Președintele ARA spune: ”Aici mesajul trebuie să fie ferm, dar credibil: ritmul de implementa­re este sub presiune, iar termenele 2026–2027 sunt foarte strânse pentru dimensiunea și complexitatea proiectelor regionale”.

Analiza ARA arată clar că un proiect regional de apă și apă uzată are în România o durată totală de 10–15 ani, iar de la nota conceptuală până la finalizare, un proiect ajunge frecvent la 10–12 ani.

Cu alte cuvinte, fazarea nu este excepția, ci a devenit aproape regula sistemului.

Dar problema de fond nu este că proiectele se fazează, ci că sistemul administrativ și de avizare nu permite livrarea mai rapidă a unor investiții atât de mari.

Dacă PDD nu accelerează suficient plățile și finalizarea administrativă până la capătul pe­rioadei, o parte din presiune va migra inevita­bil spre bugetul național.

”Așadar, există perspective reale de avans, dar numai dacă accentul se mută de la contracta­re la execuție și decontare, iar statul simplifică urgent lanțul de avizare și decizie. Altfel, ris­căm să avem proiecte începute, dar întinse pe perioade prea lungi pentru a mai răspunde la timp obligațiilor europene”, spune Ilie Vlaicu.

Întârzierile au redus apetitul constructorilor de a licita la astfel de proiecte

În ultimii ani, piața achizițiilor publice pentru apă și apă uzată a fost afectată simultan de in­flație, de creșterea costurilor la materiale și energie, de dezechilibre contractuale și de du­rata foarte mare a procedurilor pregătitoare.

Acest context a redus apetitul constructorilor pentru anumite loturi, mai ales acolo unde documentațiile au fost vechi, ajustările au fost dificile sau riscurile au fost transferate aproape integral către antreprenor.

Problema nu este doar licitația în sine, ci între­gul lanț birocratic care prelungește proiectul, îi schimbă costurile și îi reduce predictibilitatea.

Din perspectiva sectorului, se vede o ușoară maturizare a pieței, dar nu suficientă. Operatorii regionali mari au reușit mai bine să ducă proiectele înainte, tocmai pentru că au capacitate administrativă, istoric de imple­mentare și relație instituțională mai stabilă cu finanțatorii. Proiectele mai mici sau mai frag­mentate au rămas mai expuse întârzierilor și problemelor de achiziție.

Într-adevăr, achizițiile nu s-au simplificat: avem încă prea mult timp consumat pe clari­ficări, avize și ajustări, iar asta afectează atât concurența, cât și viteza de execuție. Piața reacționează la predictibilitate, unde aceasta lipsește, fie primim mai puține oferte, fie cos­turile cresc.

Raportul preț – calitate nu mai trebuie să fie principalul criteriu de atribuire

Președintele ARA subliniază că nu mai putem adjudeca licitațiile doar prin prisma prețului minim, pentru că proiectele de apă și apă uzată sunt proiecte complexe, cu durată ma­re de implementare, având interoperabilitate tehnică și riscuri operaționale importante.

În practică, criteriile de atribuire trebuie să pună mai mult accent pe capacitatea tehnică reală, pe experiența echipei, pe managemen­tul riscurilor și pe sustenabilitatea soluțiilor propuse. Această abordare este compatibilă și cu nevoia de a evita blocaje ulterioare în execuție.

În privința prețurilor, piața a trecut printr-o corecție semnificativă în ultimii ani.

Prețurile nu mai pot fi comparate cu cele din momentul proiectării inițiale, iar întârzierile ad­ministrative au accentuat această discrepanță.

De aceea, competiția există, dar este mai se­lectivă: firmele intră mai ales acolo unde do­cumentația este robustă, clauzele sunt rezo­nabile și există șanse reale de execuție fără blocaje interminabile.

Gradul de competiție nu depinde doar de in­teresul pieței, ci și de calitatea documentației și de echilibrul contractual. Unde proiectele sunt bine pregătite și riscurile sunt gestiona­bile, interesul constructorilor există, dar un­de procedurile sunt greoaie și riscurile sunt disproporționate, competiția scade.

Deficitul de finanțare, durata excesivă a ciclului investițional, noi directive UE și lipsa guvernanței integrate sunt principalele provocări în implementare

Ilie Vlaicu ne-a explicat că în implementarea proiectelor de apă – canal sunt patru mari provocări.

Prima este deficitul structural de finanțare. Analiza ARA estimează că, raportat la nevoile istorice de conformare și reabilitare, plus im­pactul minim cuantificat al noii directive pri­vind apele uzate urbane, România are un de­ficit de finanțare de peste 21 miliarde euro.

A doua este durata excesivă a ciclului investi­țional, generată de avizare, proceduri, modi­ficări contractuale și recepții dificile. Proiectele consumă ani întregi doar în pregă­tire și avizare, înainte ca lucrările efective să înceapă.

A treia este presiunea noilor obligații europe­ne. ARA a atras public atenția că Directiva (UE) 2024/3019 privind epurarea apelor uzate urbane aduce standarde noi, inclusiv pentru micropoluanți și treapta a patra de epurare, iar asociația solicită menținerea și creșterea alocărilor financiare pentru sector.

A patra este nevoia de guvernanță integrată. ARA a cerut recent reactivarea Grupului de Lucru Interministerial Apă-Canal, argumen­tând că fără coordonare la nivel guvernamen­tal, eficiența investițiilor rămâne vulnerabilă, iar România este deja în faza contencioasă privind aplicarea Directivei 91/271/CEE.

Ca atare, sectorul apei nu mai are nevoie doar de proiecte și de fonduri, ci de o arhitec­tură de implementare mai rapidă, de guver­nanță interinstituțională și de o recunoaștere politică a faptului că apa este infrastructură critică.

 

***

Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) este singura organizaţie reprezentativă din România la nivel sectoarelor de activitate ”Construcții Civile și Industriale”, ”Industria sticlei și a ceramicii fine. Industria materialelor de construcții – fabricarea altor produse din minerale nemetalice”, respectiv pentru sectorul de negociere colectivă ”Sector 15 – Fabricarea tâmplăriei termoizolante”.

FPSC este constituită din opt organizații patronale: Patronatul Societăților din Construcții (PSC), Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT), Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI), Asociația Română a Distribuitorilor de Metale (ARDIMET) , Patronatul Drumarilor din România (PDR), Patronatul Proiectanților în Construcții (PPC), Asociația Română a Apei (ARA), Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO)