Oferte locuri de munca top

Frasinul avanseaza in ritm sustinut cu lucrarile la centrele de invatamant ale Universitatii „Stefan cel Mare” Suceava

Proiectele de construire a noilor centre de învățământ pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, realizate de constructorul Frasinul, avansează în ritm susținut.

Este vorba despre șantierele pentru construirea centrelor de învățământ în domeniul mecanic (Lot 1) și în domeniul electric, electro-mecanic și mecanic (Lot 2).

În prezent stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 70% pentru Lotul 1 și la 80% pentru Lotul 2.

Mobilizarea din șantier este una consistentă: peste 200 de muncitori sunt implicați în execuția lucrărilor.

În același timp, termenul strâns de finalizare impune menținerea unui ritm accelerat de execuție, iar coordonarea eficientă a echipelor este esențială, având în vedere numărul mare de muncitori implicați în proiect.

Centrul de învățământ în domeniul mecanic (lot 1)

Pe Lotul 1 intervențiile sunt în plină desfășurare la toate corpurile de clădire.

La Corpul A se execută lucrări de gletuire, se lucrează la pardoselile din granit și la termoizolația fațadelor. Urmează să fie aplicată vopseaua lavabilă la pereți și tavane și realizate pardoselile din covor PVC.

La Corpul B se lucrează la fațada ventilată și la tavanul casetat. Totodată, este prevăzută aplicarea tencuielii similipiatră la soclul fațadei,

Corpul C este realizat în proporție de 99% iar în perioada următoare va fi aplicată tencuiala decorativă la fațade.

Centrul de învățământ în domeniul electric, electro-mecanic și mecanic (Lot 2)

În ceea ce privește Lotul 2, la corpurile A și B, săptămâna aceasta constructorul finalizează de aplicat vopseaua lavabilă, lucrează la pardoselile din granit, la tavanul casetat și la termoizolația fațadelor. Urmează realizarea pardoselilor din covor PVC și LVT.

La corpul C se lucrează la fațada ventilată și va fi aplicată tencuiala similipiatră la soclul fațadei.

Corpul D este aproape finalizat, stadiul lucrărilor fiind de 99%. În perioada următoare va fi aplicată tencuiala decorativă la fațade.

Principala provocare a acestei etape a reprezentat-o realizarea lucrărilor și a procedeelor umede în condiții meteo nefavorabile.

Cele două centre au suprafața construită totală de peste 13 mii mp

Primul centru de învățământ va include două tronsoane de clădire interconectate: un tronson, cu un regim de înălțime Parter + 4 Etaje, va cuprinde amfiteatre, săli de seminar și laboratoare, în timp ce al doilea tronson, de tip hală, cu regim de înălțime Parter + 1 Etaj, va fi dedicat atelierelor de service auto.

Al doilea centru va include trei tronsoane interconectate, cu laboratoare specializate în diverse domenii tehnice.

Cele două noi obiective de investiții fac parte din cel de-al doilea campus al USV: Centrul de învățământ în domeniul electric, electro-mecanic și mecanic, cu o suprafață construită de 6.815 mp, și Centrul de învățământ în domeniul mecanic, cu o suprafață construită de 6.348 mp.

Aceste centre vor adăposti laboratoare inovative, dezvoltate în colaborare cu agenți economici din Suceava, Botoșani și Neamț, pentru a asigura formarea practică a studenților, pe cele mai avansate tehnologii.

 

 

Etichete:
Sus