Varianta de ocolire a municipiului Zalău a fost recepționată la finalul anului 2025, după întârzieri majore față de termenul contractual.
Potrivit CNAIR, întârzierile au fost de aproape 700 de zile. Ca urmare, autoritatea contractantă a impus penalități antreprenorului .
Ce probleme au apărut pe parcurs
Contractul de proiectare și execuție pentru Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F km 79+625 – DJ 191C a fost semnat între CNAIR și asocierea Sinohydro Corporation Limited Beijing – Good Prod SRL Zalău în luna august 2020.
CNAIR susține că acest contract nu a fost îndeplinit corespunzător.
Durata contractuală de execuție a lucrărilor a fost de 24 de luni, mai exact 23 martie 2021 – 23 martie 2023, aceasta fiind prelungită prin Deciziile Supervizorului aferente Revendicărilor Antreprenorului până pe data de 6 februarie 2024.
După această dată si până la momentul aprobării Recepției la Terminare a Lucrărilor de către Beneficiar în data de 22 decembrie 2025, antreprenorul a înregistrat un număr de 684 de zile de întârziere.
Această întârziere reprezintă o încălcare gravă a obligațiilor contractuale principale, susține CNAIR, amânând darea în trafic a obiectivului cu o perioadă mai mare de 1,5 ori decât durata de execuție inițial stabilită, generând prejudicii socio-economice indirecte.
TOPUL DRUMARILOR – Primele 100 de firme de drumuri si autostrazi
Penalitățile aplicate de CNAIR sunt:
pentru nemobilizare personal și utilaje:
Penalități achitate: 5.720.000 lei fără TVA
Penalități în curs de aplicare/stabilire: 432.000 lei fără TVA
pentru deficiențe de curățenie pe șantier
Penalități achitate: 2.670.000 lei fără TVA
pentru întârzieri finalizare:
Penalități în curs de aplicare: 27.830.715 lei fără TVA (calculată conform mecanismului contractual pentru perioada de întârziere cuprinsă între 7 februarie 2024 – 22 decembrie 2025).
Centura Zalău are o lungime de 5,535 km și include două intersecții tip girație și șapte structuri.
Valoarea contratului a fost de 185.538.106 lei, fără TVA.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


