Oferte locuri de munca top

Noul stadion Corvinul va fi cofinantat de primaria Hunedoara

După ce, pentru alte stadioane noi din ţară, oraşe precum Timişoara, Constanţa, Piteşti, alături de Primăria Sectorului 2 Bucureşti (pentru stadionul Dinamo) au anunţat că sunt dispuse să asigure co-finanţarea necesară de 25% din valoarea investiţiei, Primăria Hunedoara a fost nevoită să procedeze la fel.

Astfel, principalul punct al discuţiilor de astăzi dintre reprezentanții locali și cei ai CNI l-a reprezentat documentaţia care trebuie întocmită privind asigurarea cofinanţării locale a noului stadion.

În perioada următoare vor începe procedurile pentru mutarea canalului colector menajer care trece pe sub amplasamentul stadionului, lucrare ce urmează să fie realizată de Consiliul Judeţean Hunedoara.

Se lucrează şi la realizarea Planului Urbanistic Zonal care va stabili configuraţia întregii zone, în noua sa amenajare, inclusiv căile de acces spre şi dinspre noul stadion.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a declarat: „Până la finalul lunii mai ar trebui să fie gata şi proiectul tehnic pentru noul stadion. Cofinanţarea de 25% se raportează doar la ceea ce înseamnă partea de construcții plus montaj din proiect. Eu estimez că va fi în jur de 10 milioane de euro, dar s-ar putea să mai scadă. Abia după ce va fi gata proiectul tehnic vom şti cu exactitate suma cu care Primăria va trebui să contribuie la construirea noului stadion de la Hunedoara. Reamintesc, proiectul a fost evaluat iniţial la 64 de milioane de euro, dar a fost licitat la 54 de milioane de euro, inclusiv TVA.  După ce alte oraşe au anunţat că sunt dispuse să pună această cofinanţare de 25%, am ajuns la concluzia că singura soluţie pentru a nu pierde acest proiect este să procedăm şi noi la fel. Ar fi păcat să pierdem acest proiect pentru că o astfel de investiţie, făcută din fonduri guvernamentale, nu cred că se va mai realiza în municipiul Hunedoara în următorii 50 de ani. La cum este stabilit acum, cofinanţarea locală se va aloca pe parcursul a doi ani, 2027 şi 2028, perioada în care se vor desfăşura lucrările efective de construire a noului stadion”.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus