Constructorii au avansat anul trecut în ritmuri diferite pe loturile în execuție ale Autostrăzii A0 București Nord, dar conform termenelor de finalizare ar trebui ca până la sfârșitul anului 2026 să circulăm de jur împrejurul Bucureștiului în regim de autostradă.
Potrivit datelor analizate de ARENA Construcțiilor, firmele din grupul UMB au avansat cel mai rapid pe loturile aflate în lucru. În schimb, cel mai mic progres l-a avut constructorul grec Aktor, care după o întârziere semnificativă a finalizat lucrările în luna iulie.
Anul trecut au fost executate lucrări pe patru din cele șapte loturi ale autostrăzii de centură A0 București. În vară au rămas doar trei șantiere, întrucât a fost deschis circulației și lotul 3 Bragadiru – Joița (A0 București Sud), care a completat inelul sudic al acestei autostrăzi.
- Lotul 1 Joița – Corbeanca din A0 București Nord
Pe lotul 1 Joița – Corbeanca al autostrăzii A0 București Nord, constructorul italian Impresa Pizzarotti a ajuns la stadiul fizic de 34% la începutul anului curent.
Aceasta în condițiile în care ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în martie 2025. În luna mai a fost raportat stadiul fizic de 1,5%.
Termenul de finalizare este trimestrul III 2026, potrivit CNAIR.
Constructor este asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA Italia S.p.A. (lider), Retter Projectmanagement. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat pe 22 septembrie 2023. Valoarea contractului semnat este de peste 1 miliard de lei fără TVA.
- Lotul 3 Afumați – Pantelimon din A0 București Nord
Lotul 3 Afumați – Pantelimon al acestei autostrăzi a înregistrat un avans fizic mai consistent.
La începutul anului trecut stadiul fizic era de 36%, iar la începutul acestui an de 77,55%, ceea ce arată un avans fizic de 41,55 puncte procentuale.
Termenul de finalizare este estimat de CNAIR tot în trimestrul al treilea al acestui an. Termenul contractual era inițial noiembrie 2025. De altfel, autoritățile au reclamat pe parcursul anului mobilizare insuficientă pe acest lot.
Constructor este China Civil Engineering Construction Corporation.
Ordinul de începere a fost emis la 22 martie 2023, iar durata contractului era de un an pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Valoarea contractului este de peste 489 milioane lei lei fără TVA.
- Lotul 4 Pantelimon – Glina din A0 București Nord
Cel mai rapid ritm de execuție a lucrărilor de pe A0 a fost anul trecut înregistrat pe lotul 4 Pantelimon – Glina.
Avansul fizic înregistrat de asocierea SA&PE Construct, Spedition UMB și Tehnostrade este de aproape 60 de puncte procentuale.
La început de ianuarie anul trecut stadiul fizic era de 33%, iar la începutul acestui an a ajuns la 92,45%.
CNAIR estimează că acest lot va fi finalizat în februarie 2026, cu toate că termenul contractual este primăvara acestui an.
Valoarea totală a contractului este de 312,63 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport.
Deși are o lungime redusă, totuși acest lot este foarte dificil, din cauza supratraversării cu un pod de 1,3 km a Lacului Cernica, considerat arie protejată.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


