Au fost semnate 15 contracte de finanțare, în valoare totală de peste 260 de milioane de lei, pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă, canalizare, preluare a apelor pluviale și pentru iluminat public, în mai multe localități din județul Ilfov.
Cea mai mare parte a finanțării vizează infrastructura de apă și canalizare: trei contracte, cu o valoare cumulată de peste 224 de milioane de lei, sunt destinate lucrărilor de apă-canal și preluare a apelor pluviale.
Alte 12 contracte, în valoare de aproape 30 de milioane de lei, au ca obiect modernizarea iluminatului public. Investițiile se vor derula în localitățile Chitila, Voluntari, Pantelimon, Jilava, Cernica, Buftea, Snagov, Copăceni, Găneasa și Măgurele.
Fondurile au fost obținute prin Administrația Fondului pentru Mediu, iar contractele au fost semnate la sediul Consiliului Județean Ilfov.
Potrivit autorităților județene, investițiile răspund presiunii tot mai mari asupra infrastructurii, generate de creșterea accelerată a populației și de extinderea zonelor rezidențiale.
Lista investițiilor va fi extinsă în perioada următoare.
Alte șase contracte, cu o valoare totală de aproape 36 de milioane de lei, sunt deja pregătite pentru semnare. De asemenea, după aprobarea bugetului de stat, urmează contractele pentru iluminat public în localitățile Berceni, Gruiu, Dascălu, Balotești și Domnești.
„Ilfovul are nevoie de investiții și în 2026 – sistemul de apă și canalizare este vital la acest moment. Avem o explozie demografică în județ, sunt tot mai mulți cetățeni care aleg să îți construiască o casă aici, iar cartierele rezidențiale se extind accelerat – trebuie să ținem pasul cu nevoile oamenilor și să modernizăm constant infrastructura rutieră și edilitară. Obținerea finanțărilor implică muncă, viziune, o echipă puternică”, a declarat președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma.
Lucrari de apa si canal de peste 150 mil euro, aproape de aprobare
La rândul său, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a subliniat importanța proiectelor aprobate: „Felicit toți primarii care au depus proiecte. Ați avut o susținere foarte mare din partea domnului președinte. Felicit Consiliul Județean Ilfov pentru că are cel mai mare proiect de apă și canalizare.”
La evenimentul de semnare au participat președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, președintele AFM, Florin Bănică, prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, vicepreședinții CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu și Alexandru Văsii, administratorul public al CJ Ilfov, Olivia Ciobanu-Oprescu, precum și primarii localităților beneficiare ale finanțărilor.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


