Oferte locuri de munca top

Drumul expres Suceava – Siret va costa peste 1,45 mld euro

La peste 1,45 miliarde de euro se ridică valoarea estimată a proiectului de construire a drumului expres Suceava – Siret, potrivit proiectului de HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți acestui obiectiv de investiții.

Finanţarea investiţiei se realizează din fonduri externe rambursabile, prin instrumentul Acțiunea pentru securitatea Europei – SAFE și de la bugetul de stat, precum și din alte surse legal constituite.

Cele trei loturi sunt în licitație

Anunțul de participare pentru construirea Lotului 3 (Bălcăuți – Siret) a fost publicat astăzi în SEAP, stabilind data de 12.02.2026 ca termen limită pentru depunerea ofertelor. Are valoare estimată de 1,55 miliarde lei (fără TVA).

Primele două loturi au data limită pentru depunerea ofertelor 30 ianuarie 2026.

Lotul 1 (Suceava – Dărmănești) – 2,30 miliarde lei (fără TVA).

Lotul 2 (Dărmănești – Bălcăuți) – 1,88 miliarde lei (fără TVA).

Valoarea estimată totală a celor trei loturi lansate în licitație este de de 5,73 miliarde lei.

Traseul în plan

Traseul a fost adoptat după efectuarea a două etape de analiză multicriterială a variantelor de traseu.

Lungimea totală a traseului drumului expres Suceava – Siret este de 55,70 km, fiind structurat în trei loturi:

– lotul 1 între km 0+000 – km 18+600;

– lotul 2 între km 18+600 – km 43+050;

– lotul 3 între km 43+050 – km 55+700.

Peste 5 ha de teren vor fi pregatite pentru dezvoltari imobiliare

Intersecții, noduri rutiere

Au fost proiectate 5 noduri rutiere:

Nod 1 – DN29A (Suceava Nord) – km 1+862

Nod rutier DN2 – DN2P Suceava Vest (km 9+690)

Nod rutier DN 2 – DN 2H (Rădăuți) km 26+357

Nod rutier DN2 (Siret Sud) – km  43+320

Nod rutier Siret Nord – Legătură DN2 – km 55+203.

Lucrări poduri, pasaje și viaducte

Proiectarea celor 69 de structuri a fost efectuată luând în considerare încărcările prevăzute pentru convoaiele EUROCOD.

Podurile, pasajele și viaductele situate pe drumul expres asigură 8 m pentru fiecare sens de mers.

Pasajele peste drumul expres pe drumuri clasificate, drumuri locale, comunale și agricole asigură o parte carosabilă de 7,80 m.

Dotări

Parcarea de scurtă durată 1 – km 5+300 stânga și dreapta

Parcarea de scurtă durată este accesibilă din drumul expres prin intermediul unor bretele de acces. Aceasta conține locuri de parcare pentru autoturisme, locuri de parcare pentru autobuze si autovehicule grele, clădire grup sanitar, spații de odihnă și agrement și construcții edilitare precum stație pompare ape pluviale, rezervor vidanjabil, post trafo, puț forat de apă potabilă și platforme pentru containere ecologice.

Spațiul de servicii tip S1– km 21+000 stânga și dreapta

Spațiul pentru servicii tip S1 are ca scop parcarea și staționarea de lungă durată având ca dotări în plus față de parcarea de scurtă durată o stație de alimentare cu combustibili, unul sau mai multe spații comerciale, un restaurant, un punct sanitar, un autoservice și spații pentru cazare (motel sau hotel).

Spațiul de servicii tip S1 este accesibil din drumul expres prin intermediul unor bretele de acces. Acesta conține locuri de parcare pentru autoturisme, locuri de parcare pentru autobuze și autovehicule grele, clădire grup sanitar, spații de agrement, cântar pentru autovehicule grele cu stații de taxare cântar și construcții edilitare precum stație pompare ape pluviale, rezervor vidanjabil, post trafo, branșament apă potabilă la rețeaua existentă în zonă și platforme pentru containere ecologice.

Parcarea de scurtă durată 2 – km 37+300 stânga și dreapta

Parcarea de scurtă durată are ca scop parcarea și staționarea pe durată scurtă a autovehiculelor ce tranzitează drumul expres având ca dotare grup sanitar public pe sexe și spațiu de odihnă cu băncuțe și măsuțe acoperite.

Parcarea de scurtă durată este accesibilă din drumul expres prin intermediul unor bretele de acces. Aceasta conține locuri de parcare pentru autoturisme, locuri de parcare pentru autobuze și autovehicule grele, clădire grup sanitar, spații de odihnă și agrement și construcții edilitare precum stație pompare ape pluviale, rezervor vidanjabil, post trafo, puț forat de apă potabilă și platforme pentru containere ecologice.

Centru de Întreținere și Coordonare (CIC) – km 43+300

Este alcătuit din următoarele construcții: Clădirea Operațională, Garaj Autoutilitare, Magazie Materiale Antiderapante, Rezervor Carburanți Suprateran, Rezervor de apă cu grup de pompare, Cămin Branșament Apă, Rampa spălare, Cabină de Poartă, Separator de nămol și hidrocarburi, Separator de hidrocarburi local pentru stația de spălare din garaj, Stație epurare mecano-biologică + stație de pompare, Parcare acoperită pentru utilaje, Stație pompe ape pluviale, Instalație preparare CaCl2, Platforme exterioare pentru depozitare materiale, Post trafo, Grup electrogen, Platformă reziduuri menajere, Parcare acoperită pentru automobile, Stație de încărcare autoturisme electrice.

Potrivit indicatorilor tehnico – economici, valoarea totală a proiectului este de 7.423.743 mii lei, inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 6.422.439 mii lei. Durata de execuție este de 24 de luni.

 

 

Descarcati aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus