Oferte locuri de munca top

Incepe construirea Spitalului Regional Iasi: Luna aceasta, utilajele vor intra in teren

În cursul acestei luni, constructorul Spitalului Regional Iași va mobiliza în șantier echipamentele și utilajele necesare, urmând ca, imediat după această etapă, să înceapă lucrările propriu-zise, după cum a anunțat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Anunțul vine după o întâlnire tehnică de lucru a ministrului cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) și cu asocierea de constructori desemnată câștigătoare a contractului pentru acest proiect.

Întâlnirea a avut ca scop definitivarea ultimelor detalii tehnice și de organizare înainte de începerea lucrărilor efective. În acest moment se desfășoară etapa finală de pregătire a șantierului.

„România construiește, pentru prima dată după Revoluție, spitale noi de la zero. Nu mai vorbim despre promisiuni, ci despre proiecte care intră în faze concrete de implementare și care merg spre finalizare”, a declarat ministrul Sănătății.

Contractul a fost semnat la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, după o lungă luptă birocratică, marcată de contestații și recursuri. Asocierea condusă de constructorul turc CCN Altyapi Yatirimlari este cea care va construi spitalul.

Oferta câștigătoare pentru Pachetul II de lucrări a fost de aproape 1,7 miliarde lei, mai mică cu 80 milioane lei față de cea a ofertanților români de pe poziția a doua. Valoarea estimată a contractului era de peste 1,82 miliarde de lei fără TVA.

Proiectul este cofinanțat din fonduri europene, prin Programul Sănătate 2021–2027, având o valoare totală de circa 3,24 miliarde lei, din care contribuția Uniunii Europene este în cuantum de 362,94 milioane lei.

Doua parcuri fotovoltaice, proiecte ale unui antreprenor roman

Spitalul Regional de Urgență este un complex de construcții, distincte din punct de vedere structural, cu regim de înălțime 2Subsoluri + Parter + 5Etaje + Etaj 6 retras. La acestea se adaugă lucrările de amenajare exterioară în perimetrul amplasamentului, foraje geotermale, dotarea cu echipamente medicale grele, heliport, parc fotovoltaic, precum și racordările la rețelele de utlitati publice și drumurile din zonă.

  • Antreprenorul turc a apreciat ajutorul dat de oficialii români.

La semnarea contractului, Mehmet Burak Vardan, membru în consiliul de administrație al CCN, a declarat: „Prima dată când l-am întâlnit pe domnul ministru (fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila –n.r.), a fost acum trei ani, când ne-a spus cât de dornici și dedicați sunt acestui proiect. Așa că am urmat calea lui, am urmat îndrumarea lui și iată-ne aici, după mari dificultăți, mari lupte, muncă asiduă, am fost răsplătiți. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat, pentru încrederea acordată. Vom face tot posibilul și ne reluăm angajamentul ferm de a executa acest proiect la timp și cu cea mai bună calitate posibilă”.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus