Fondurile alocate anul acesta pentru finanțarea proiectelor de investiții incluse în programul național Anghel Saligny vor fi direcționate, în pondere de 50%, pentru finalizarea lucrărilor aflate în stadiu avansat de execuție. Mai precis, către proiectele care au depășit gradul de decontare de 80%.
Proiectul de HG ce stabilește prioritizarea solicitărilor de transfer pentru anul 2026 prevede și opțiunea ca beneficiarul să suporta o cofinanțare de 20% din valoarea obiectivului.
Criteriile de prioritizare nu se aplică investițiilor pentru care beneficiarii – județe, municipii reședință de județ și sectoare ale municipiului București – își asumă cofinanțarea. Sumele ce li se cuvin acestora vor fie rezervate din bugetul alocat prin legea bugetului de stat pe anul 2026 pentru programul Anghel Saligny.
Astfel, criteriile de prioritizare se vor aplica celorlalți beneficiari – comune, orașe, municipii și asociații de dezvoltare intercomunitară – numai în măsura în care nu solicită și acestea, din proprie inițiativă, aplicarea aceluiași regim juridic ca pentru județe, municipii reședință de județ și sectoare ale municipiului București.
După centralizarea sumelor pentru care beneficiarii și-au asumat cofinanțarea de 20%, Ministerul Dezvoltării determină cuantumul sumelor rămase, reprezentând credite bugetare, din totalul creditelor bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2026.
Ulterior, în vederea prioritizării solicitărilor de transfer se aprobă repartizarea creditelor bugetare după cum urmează:
Pe domenii de investiții – prioritizare în funcție de importanța obiectivelor, conform procentelor stabilite:
45% pentru următoarele categorii de investiții:
– alimentări cu apă și stații de tratare a apei;
– sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sisteme de captare a apelor pluviale, și în unitățile administrativ-teritoriale cu o populație de sub 2.000 de locuitori;
30% pentru următoarea categorie de investiții:
– sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor, precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale.
Cladiri cu peste 400 de apartamente vor fi construite in Bucuresti
25% pentru următoarele categorii de investiții:
– drumurile publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților;
– poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale, inclusiv pentru biciclete și trotinete electrice;
Conform gradului de implementare al obiectivelor – repartizarea fondurilor în funcție de stadiul de implementare al proiectelor:
– 50% pentru obiectivele de investiții pentru care au fost transferate de la bugetul de stat sume de peste 80% din valoarea totală a contractului;
– 30% pentru obiectivele de investiții pentru care au fost transferate de la bugetul de stat sume cuprinse între 40% și 80% din valoarea totală a contractului;
– 20% pentru obiectivele de investiții pentru care au fost transferate de la bugetul de stat sume cuprinse între 0% și 40% din valoarea totală a contractului.
În cadrul fiecărei categorii de prioritizare, solicitările vor fi onorate în ordinea cronologică a înregistrării acestora la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Anterior efectuării transferurilor de la bugetul de stat, în situația în care sumele alocate pentru oricare dintre categoriile menționate depășesc sumele solicitate de la bugetul de stat în interiorul respectivei categorii, suma excedentară poate fi folosită lunar pentru celelalte categorii, pentru care există solicitări de transfer, astfel încât să se realizeze o utilizare eficientă a sumelor.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


