Pentru clădirile cu risc seismic va fi obligatorie întocmirea documentației cadastrale și înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, în termen de maxim un an de la data încadrării în clasa de risc seismic.
Cadrul legal va fi actualizat prin instituirea unor obligații suplimentare pentru proprietari și autoritățile administrației publice locale.
Schimbările sunt prevăzute pentru Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență (fișier atașat la finalul știrii).
- ANCPI va nota riscul seismic în cartea funciară
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va fi obligată să efectueze, din oficiu sau la solicitarea proprietarilor, persoanelor juridice ori asociațiilor de proprietari, notarea în partea a III-a a cărții funciare a încadrării imobilului într-o clasă de risc seismic, pe baza înștiințărilor și a concluziilor raportului de expertiză tehnică. Notarea va fi efectuată pentru întregul imobil înscris în cartea funciară, indiferent de forma de proprietate.
După notare, ANCPI va confirma către proprietar sau asociația de proprietari și comunică, la cerere, autorităților administrației publice locale situația actualizată a încadrărilor în clase de risc seismic.
- Documentația cadastrală, la maxim un an de la expertiză
Totodată, în cel mult un an de la expertizare, proprietarii imobilelor încadrate în clasele RsI sau RsII vor fi obligați să întocmească documentația cadastrală și să înscrie imobilul în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Obligația revine proprietarilor clădirilor, persoanelor fizice sau juridice, asociațiilor de proprietari, persoanelor juridice care au în administrare clădiri, precum și conducătorilor instituțiilor publice și deținătorilor cu orice titlu ai clădirilor de interes și utilitate publică.
- Primăriile, obligate să intervină în caz de urgență
Primarii municipiilor, orașelor și comunelor, respectiv primarul general al municipiului București și primarii sectoarelor vor fi obligați să execute lucrările de intervenție în primă urgență pentru punerea în siguranță a clădirilor afectate de dezastre, noi introduse ca eligibile prin program, la solicitarea asociației de proprietari/proprietarilor.
De asemenea, vor putea fi incluse în program clădirile de locuințe afectate de dezastre generate de acțiuni accidentale sau accidente tehnice.
În cazul acestora nu există obligativitatea îndeplinirii criteriului privind situarea în zone în care valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g) să fie mai mare sau egală cu 0,15 g.
Astfel de clădiri prezintă un grad mare de vulnerabilitate la cutremure indiferent de zona în care sunt situate, fiind vulnerabile inclusiv la cutremure de intensități sau magnitudini mici sau la trepidații generate de alte cauze.
Pentru locuințele din blocul care se impune demolat se lărgește cadrul cheltuielilor eligibile prin program, dat fiind faptul că lucrările de intervenții au o amploare mai mare decât cele aferente celorlalte clădiri.
Devizul general va incluse sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind mutarea persoanelor evacuate în și din locuințele de necesitate și, după caz, plata chiriei pe perioada execuției lucrărilor de intervenții, sume care se asigură din bugetele locale.
Totodată, în cazul unor defecțiuni tehnice, exploatare defectuoasă, acțiuni accidentale sau accidente tehnice ale infrastructurii tehnico-edilitare care afectează minim 25% din condominiile dintr-o unitate administrativ teritorială, la solicitarea asociațiilor de proprietari, sau a proprietarilor, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot aproba finanțarea din bugetele locale a cheltuielilor necesare pentru reparații, revizii, lucrări de intervenție în caz de avarie.
TOPUL CONSTRUCTORILOR: Marii constructori romani prind avant
- Ce clădiri ale statului vor putea intra în program
Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Afacerilor Interne, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și Serviciul de Protecție și Pază pot fi incluse în programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
- Termene stricte și sancțiuni pentru întârzieri
În situația în care beneficiarii programului nu depun documentele necesare încheierii contractelor de finanțare în termen de 2 ani de la data includerii obiectivelor de investiții în lista sinteză, obiectivele de investiții se elimină din lista sinteză, cu interdicția de a redepune solicitare de finanțare pentru același obiectiv de investiții până la obținerea autorizației de construire.
- Va deveni contravenție:
– Nerespectarea obligației de întocmire a documentației cadastrale și de înscriere a imobilului în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, în termen de maxim un an de la data încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsI sau RsII, pentru proprietarii clădirilor, persoane fizice sau juridice, asociațiile de proprietari, persoanele juridice care au în administrare clădiri, conducătorii instituțiilor publice și deținătorii cu orice titlu ai clădirilor de interes și utilitate publică;
– Nerespectarea obligației instituțiilor, autorităților, experților tehnici atestați și a altor persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, de a acorda autorităților administrației publice locale sprijinul și informațiile necesare îndeplinirii activităților prevăzute de lege.
Beneficiarii programului vor fi obligați să notifice, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului de achiziție publică de servicii de proiectare pentru clădirile incluse în program, proprietarii și deținătorii cu orice titlu, ai spațiilor cu destinația principală de locuință, precum și a spațiilor cu altă destinație, cu privire la faptul că au un termen de 6 luni de zile de la data notificării în vederea eliberării spațiului deținut pentru efectuarea lucrărilor de intervenții.
Termenul de 6 luni este considerat suficient pentru dezafectarea oricărui tip de activitate ce se desfășoară în spațiul vizat, și relocarea temporară a acesteia în altă locație sigură. De la data primirii notificării, proprietarilor și deținătorilor, cu orice titlu, ai spațiilor, le este strict interzisă desfășurarea activităților comerciale, precum și a oricăror de orice natură, atât în spațiile de locuit și anexele aferente, cât și în spațiile cu altă destinație decât cea de locuință din aceste clădiri, inclusiv închirierea acestora în regim hotelier sau sub orice altă formă.
- Noi programe multianuale
Va fi posibil ca beneficiarii subprogramului clădiri cu destinația principală de locuință de a aproba programe multianuale proprii de acțiuni privind expertizarea, proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție pentru clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI și RsII, pentru toate clădirile care întrunesc criteriile prevăzute de Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat și pentru care nu se accesează fondurile alocate prin program, precum și pentru clădirile afectate de dezastre generate de explozii sau incendii. Autoritățile pot decide ca sumele avansate din bugetele locale să fie nerambursabile și să nu mai fie solicitate de la proprietari.
Descarcati aici
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


