Oferte locuri de munca top

Constantin Vasilescu, presedintele FP-SNERR: Stocarea energiei verzi este prioritatea absoluta a investitiilor

Constantin Vasilescu, președintele Federației Patronale „Surse Noi de Energie Regenerabilă din România” (FP-SNERR)

Prioritatea absolută a investitorilor și a investițiilor în energie regenerabilă o reprezintă, începând cu luna noiembrie 2024, sistemele de stocare.

În prezent, lipsa unei strategii naționale de dezvoltare a energiilor regenerabile, corelată cu cerințele pieței în continuă schimbare, precum și lipsa unor studii de corelare a investițiilor cu sistemul energetic național au condus – și continuă să conducă – la situația complet inacceptabilă de a avea o supracapacitate de furnizare a energiilor regenerabile în anumite ore și o lipsă acută de energie, rezolvată prin importuri scumpe în orele de vârf, avertizează Constantin Vasilescu, președintele Federației Patronale „Surse Noi de Energie Regenerabilă din România” (FP-SNERR), federație membră CAIR.

Avem o creștere a investițiilor în energie regenerabilă și stocare la jumătatea acestui an de 7,95%, comparativ cu anul 2024. Totodată, avem un număr uriaș de 848 proiecte cu ATR semnate, cu o capacitate de 39.900 MW, și un număr de 468 proiecte cu permis de conectare și construcție, totalizând 18.700 MW, din care 48 de proiecte cu 2.351 MW pentru stocare. Cauzele acestei evoluții spectaculoase se regăsesc în planurile și stimulentele prevăzute în Agenda UE – Green Deal, în fondurile de investiții și granturile oferite investitorilor prin (FM, FI, FTJ, PNRR) și în facilitățile acordate de Guvernul României în perioada 2020-2025. O altă cauză importantă a fost necesitatea de a acoperi, cu energie electrică regenerabilă, închiderea capacităților de producție de energie electrică și termică bazate pe consumul de combustibili fosili.

”Din păcate, această dezvoltare și aceste capacități de producție de energie regenerabilă nu au avut o corelare cu sistemele de transport, distribuție și control digital al rețelei SEN. Apariția unor noi jucători – prosumatorii – a avut ca rezultat dificultăți tehnice și pierderi financiare considerabile în administrarea eficientă a rețelei naționale”, subliniază domnul Vasilescu.

Foarte important de precizat este că perioada 2020–2024 a fost o perioadă de dezvoltare uriașă a sectorului și a capacităților de energie regenerabilă, cu atragerea a peste 14 miliarde de euro, fonduri UE.

  • Consultările cu autoritățile există, dar nu sunt puse suficient în aplicare

Relațiile dintre membrii FP-SNERR și legiuitor sau sistemul din administrația centrală arată bine, dar rezultatele sunt foarte diferite pe diverse paliere.

„Mai pe scurt, suntem invitați la consultări, dar propunerile noastre sunt aplicate parțial, deloc sau foarte târziu. Nu există o voință politică și administrativă de a se pune în aplicare măsuri sau idei cu mare eficiență și efecte benefice pentru toți participanții la fluxul economic”, apreciază președintele FP-SNERR.

Dacă stimulentele pentru energiile regenerabile au fost considerabile în perioada 2020 – 2024, birocrația, lipsa de proceduri clare, lipsa serviciilor de avizare unice și informatizate, precum și schimbările politice și administrative au diminuat sau chiar au anulat efectele pozitive.

Domnul Vasilescu consideră că este nevoie de consultări reale cu specialiștii și organizațiile profesionale de ramură, de strategie și voință politică pentru a le urmări și finaliza în termeni optimi și cu cele mai mici costuri.

  • Este nevoie de reglementări pe o perioadă lungă, predictibile

„Ce putem să facem astăzi este să analizăm cu atenție și profesionalism greșelile trecutului și să nu le repetăm”, este de părere președintele FP-SNERR.

Pentru aceasta, trebuie definite clar care sunt problemele și care sunt soluțiile, cu termene și responsabilități precise. Trebuie elaborate, prin consultare, ghiduri specifice sectorului, care să prevadă soluții pentru toate cazurile. Este nevoie de reglementări care să fie valabile o perioadă lungă de timp (predictibilitate financiară și juridică).

De asemenea, specialiștii din domeniu au nevoie de concentrarea birourilor de avizare/aprobare proiecte, fonduri și garanții într-un singur birou – un ghișeu informatizat cu termen de soluționare scurt, garantat și ușor accesibil tuturor celor implicați.

Proiectele de energie regenerabilă au termene de finalizare între 2 – 5 ani, în funcție de tipul de energie dorit (solar, eolian, hidro etc.) și se bazează pe o funcționare normală, rezonabilă a instituțiilor statului.

  • Nu toate instituțiile publice tratează problemele cu responsabilitate

„Oamenii din aceste instituții fac diferența între succesul sau insuccesul unui proiect. Unii tratează cu responsabilitate problemele, alții nu. Trebuie ca fiecare instituție să ia măsurile necesare de respectare a termenelor de analiză – avizare – aprobare și de responsabilizare a personalului implicat”, a subliniat domnul Vasilescu.

De asemenea, este foarte important să nu mai apară modificări legislative sau administrative care să complice finalizarea la timp a proiectelor.

„De 35 de ani se demonstrează că, fără responsabilitate, studii de impact, fără strategii de ramură și o strategie națională de dezvoltare economică și socială a României, s-au luat multe decizii greșite, care au adus mari prejudicii dezvoltării economice și sociale a țării. Aceste decizii au condus la o risipă a fondurilor existente și la utilizarea ineficientă a resurselor de care dispunem. Avem încă resurse materiale și umane, dar acestea trebuie utilizate eficient, în interesul României”, a conchis președintele FP-SNERR.

***

Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România – CAIR a fost înființată la inițiativa Federației Patronatelor Societăților de Construcții și a Federației Patronatelor din Turismul Românesc pentru întărirea dialogului social necesar pentru dezvoltarea societății în ansamblul ei.

Din CAIR mai fac parte: Federația Patronală Surse Noi de Energie Regenerabilă din România (FP-SNERR), Federaţia Patronală a Industriaşilor şi Antreprenorilor din România (FPIAR), Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultura, Industrie și Servicii Conexe din România (PRO AGRO), precum și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR)

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/septembrie 2025

Revista Arena Constructiilor octombrie 2025


Etichete:
Sus