Pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Complexului Sportiv din Oradea, proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), a fost depusă o adevărată avalanșă de contestații.
Șapte firme și asocieri de constructori de top s-au confruntat într-o competiție strânsă, fiecare reclamând nereguli în evaluarea ofertelor și a modului de acordare a punctajelor.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis reevaluarea ofertelor. Deja un ofertant a făcut recurs la Curtea de Apel București, nemulțumit de decizia CNSC. Astfel, Drum Asfalt SRL consideră că CNSC a omis un aspect din contestație.
Ba mai mult, autoritatea contractantă a depus și ea plangere la Curtea de Apel București. CNI spune că decizia CNSC este nelegală și neîntemeiată.
- Decizia CNSC: Unele dintre contestații au fost admise
Consiliul a admis parțial contestația depusă de ACI Cluj SA, lider al asocierii ACI Cluj SA – Nord Conforest SA – M.T.D. Simplu Construct SRL.
Compania clujeană a reclamat punctajul scăzut primit pentru „organizare și metodologie”, susținând că i-au fost acordate 33 de puncte în loc de 36. ACI Cluj a cerut anularea raportului procedurii și reevaluarea ofertei sale, precum și a celei desemnate câștigătoare – asocierea Con-A Operations SRL – Prodesign Engineering & Construction SRL.
CNSC a decis reevaluarea ofertelor tehnice, obligând CNI să reia analiza documentației cu respectarea principiilor de transparență și tratament egal.
Totodată, CNSC a admis în parte contestațiile formulate de ACI Cluj, Con-A Operations SRL și Construcții Erbașu SRL și a obligat autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, să permită contestatoarelor accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale.
- Alte contestații respinse
Mai multe firme au depus la rândul lor contestații, însă fără succes. Printre acestea se numără Strabag SRL, care a cerut anularea rezultatului procedurii și reevaluarea propriei oferte, considerată neconformă de CNI.
O altă contestație respinsă a fost cea formulată de MIS Grup SRL, lider al unei asocieri cu parteneri din România și Serbia, care a fost nemulțumită de respingerea ofertei sale ca „inacceptabilă și neconformă”.
Totodată, Drum Asfalt SRL a depus mai multe plângeri prin care a cerut acces la dosarul achiziției și reevaluarea ofertelor declarate respinse, însă CNSC a constatat că autoritatea contractantă a acționat legal în procesul de atribuire.
Nu în ultimul rând, Con-A Operations SRL, desemnată inițial câștigătoare, a depus și ea o contestație, susținând că alte oferte (ACI Cluj, Strabag, Construcții Erbașu) au fost declarate conform greșit. Consiliul a respins însă cererea, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru anularea rezultatului procedurii.
- Miza: un stadion de 327 milioane lei, în Oradea
Contractul vizează proiectarea, execuția unui complex sportiv modern pe strada Făgărașului nr. 2 din Oradea, investiție catalogată drept „lucrare de interes public local cu caracter educativ și sportiv”.
Valoarea estimată depășește 327 milioane lei, iar competiția acerbă dintre constructorii de top arată interesul ridicat pentru acest tip de proiecte finanțate prin CNI.
Deocamdată, procedura rămâne blocată până la finalizarea tuturor căilor de atac.