
Cristian Erbasu, presedintele CAIR
Statul încearcă să evite recesiunea economică, dar nu îi tratează pe antreprenori ca parteneri fără de care nu poate reuși să înregistreze creștere a produsului intern brut.
Pentru guvernanți este esențială înțelegerea condițiilor reale din piață și acordarea de sprijin companiilor, mai ales în contextul incertitudinii politicilor fiscale și înrăutățirii contextului economic.
”Între stat și antreprenori există diverse etape de colaborare, uneori mai strânse, alteori mai puțin strânse. Acum trecem printr-o perioadă în care dezbaterile dintre cele două părți sunt doar formale, statul cerând mai mult de la antreprenori pentru a menține un buget general cât de cât echilibrat”, consideră Cristian Erbașu, președintele CAIR – Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România.
Prin birocrație, statul depășește ușor linia abuzului în contractele pe care le derulează
Problema majoră este aceea că antreprenorii nu sunt siguri dacă sacrificiile lor din această perioadă vor da rezultatele dorite, nefiind clar că se va întâmpla reorganizarea și restructurarea administrativă.
În acest moment totul pare încă a fi doar o luptă internă dintre partide, pentru a se poziționa mai bine în administrația publică, centrală sau locală.
”Autoritățile contractante și contractorii activează prin contracte care, în general, au menirea să protejeze mai mult pe primele. Contractorii sunt mereu supuși presiunii, sunt obligați să respecte clauzele contractuale cu strictețe, însă acest lucru nu se întâmplă mereu și în cazul autorității contractante. Acestea au la îndemână birocrația, o unealtă extrem, extrem de «parșivă», cu ajutorul căreia le este foarte ușor să depășească linia abuzului în contractele pe care le derulează. În acest context, al unei birocrații extrem de performante, contractorii sunt de cele mai multe ori la limita supraviețuirii, iar dacă scad prioritățile statului în zona investițiilor, practic antreprenorii nu mai au nici o șansă”, subliniază domnul Erbașu.
În alte state europene, interesele statului includ interesele antreprenorilor
Anumite perioade din ultimii 15 ani au arătat că poate exista o bună colaborare între stat și companii, însă din păcate totul depinde doar de interesul structurii administrative a statului și mai puțin de interesul antreprenorilor, mai ales al celor cu capital românesc.
În alte state europene conducerea statală include în interesele statului și interesele antreprenorilor, dar în România încă nu există o astfel de abordare.
”Probabil că va mai fi nevoie de timp pentru a se acționa și în țara noastră în această direcție”, apreciază Cristian Erbașu.
El este de părere că relația dintre stat și antreprenori se va îmbunătăți atunci când întâlnirile celor două părți vor da rezultate reale în interesul ambelor părți, nu doar pentru statul administrativ.
Acum cele mai multe dintre discuții au un caracter strict formal sau în cel mai bun caz pot aduce o mică ameliorare a deciziilor, dar și asta mai mult cu scop de imagine.
În trecut s-a văzut că dacă cele două părți acționează cu bună credință pot fi găsite soluții bune pentru statul român în întregul lui.
”Părerea mea este că toate instituțiile care activează în România, fie de stat, fie private, fac parte din statul român, deci n-ar trebui să existe un mod diferit de abordare a celor două tipuri de capital. Dezvoltarea ambelor capitaluri contribuie la consolidarea și prosperitatea României”, consideră Cristian Erbașu.
Firmele care performează ar trebui să fie susținute
Statul ar putea să asigure condiții pentru creșterea competitivității firmelor locale, generând astfel creștere economică.
Pentru aceasta, în primul rând este foarte important ca statul să și respecte corect obligațiile contractuale fără să se mai folosească de pârghiile oferite de birocrație, consideră domnul Erbașu.
În al doilea rând, de asemenea foarte important, este ca firmele care performează să fie susținute, pentru că acestea contribuie la progresul societății.
”De multe ori statul găsește de cuviință să-i preseze tocmai pe acei agenți economici care au susținut economia românească respectând contractele, plătind la timp taxele și impozitele conform legii româneșți, având angajați care la rândul lor plătesc taxe și impozite.
Sunt însă agenți economici care nu respectă legea în mod voit și nu sunt deranjați, deși sunt sigur că autoritățile de control pot vedea cu ușurință multe astfel de ilegalități. De exemplu, nu pot înțelege de ce statul obligă companiile la plata obligațiilor deși el are datorii către acestea, neacceptând compensarea acestor datorii reciproce”, conchide Cristian Erbașu, președintele CAIR.
***
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România – CAIR a fost înființată la inițiativa Federației Patronatelor Societăților de Construcții și a Federației Patronatelor din Turismul Românesc pentru întărirea dialogului social necesar pentru dezvoltarea societății în ansamblul ei.
Din CAIR mai fac parte: Federația Patronală Surse Noi de Energie Regenerabilă din România (FP-SNERR), Federaţia Patronală a Industriaşilor şi Antreprenorilor din România (FPIAR), Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultura, Industrie și Servicii Conexe din România (PRO AGRO), precum și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR)
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2025