Oferte locuri de munca top

Cities of Tomorrow 2025 merge la Timișoara

Anul acesta Timișoara devine scena centrală a inovației urbane, găzduind între 23 și 24 octombrie conferința Cities of Tomorrow (Orașele viitorului). Cu această ocazie orașul își va prezenta reușitele și potențialul de dezvoltare. Ajuns la cea de-a 13-a ediție, evenimentul, organizat de AHK România, este un catalizator pentru idei curajoase și parteneriate care pot modela viitorul orașelor din România. Este o platformă pentru schimbul de idei și cunoștințe între sectorul public și cel privat, aducând laolaltă autoritățile publice, mediul de afaceri și societatea civilă, alături de lideri din administrație, mediul de afaceri și societatea civilă.

Promovarea colaborării dintre cei trei piloni reprezintă elementul central al ediției din acest an, a cărei temă este „Liveable cities: People, Skills & Innovation” (Un oraș în care îți place să locuiești – oameni, competențe și inovație).

Planificarea urbană inovatoare nu doar că răspunde nevoilor actuale, dar implică activ locuitorii în luarea deciziilor pentru creșterea calității vieții. Inovația furnizează instrumentele și tehnologiile necesare pentru a face orașele mai inteligente, mai eficiente și mai sustenabile. Câteva exemple: sistemele IoT (Internet of Things), analiza datelor și infrastructura inteligentă, pot reduce consumul de energie și eficientiza gestionarea deșeurilor și a transportului.

Participanții vor discuta măsuri pentru sporirea atractivității și competitivității orașelor, posibilități de creștere economică, oportunități investiționale, precum și bune practici naționale și internaționale.

Evenimentul se va desfășura pe durata a două zile: conferința propriu-zisă în 23 octombrie, la Cinema Studio din Timișoara și vizite la companii, în 24 octombrie.

Între 24 septembrie și 17 octombrie vor avea loc nouă mese rotunde, majoritatea online. O premieră pentru acest an este organizarea în format fizic a două dintre ele, la Cluj, pe tema eficienței energetice, și la Brașov, pe tema regenerării urbane. La Cluj, masa rotundă se desfășoară în parteneriat cu publicația Energynomics și are o componentă practică – o vizită la compania Termonapoca. La Brașov, dezbaterile vor fi urmate de asemenea de o vizită – un tur în cartierul Coresi, un proiect al firmei de consultanță imobiliară Nhood România.

Mesele rotunde online vor avea următoarele teme: economie circulară, dreptul construcțiilor, oportunități de finanțare și fonduri europene, mobilitate, turism și cultură, siguranța orașelor, digitalizare și guvernanța orașelor. Participanții vor discuta tema propusă pe durata a două ore, iar soluțiile găsite vor putea fi aplicate ulterior în propriile proiecte, actuale sau viitoare.
Conferința va fi deschisă de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și va cuprinde, pe lângă prezentările experților în urbanism, două dezbateri pe teme precum „Smart Urbanism – Cities for People: Meaningful and Impactful Urban Development (Urbanism inteligent – Orașe pentru oameni: dezvoltare urbană de impact)” și „Smart Investments, Smarter Cities: How Business Shapes the Urban Future” (Investiții inteligente, orașe mai inteligente: cum modelează afacerile viitorul urban). La final vor fi anunțați și premiați câștigătorii tradiționalului concurs de proiecte, organizat în fiecare an în cadrul conferinței.

Vizitele la fața locului reprezintă mediul perfect pentru transferul de know-how și oferă o perspectivă asupra strategiei și punerii în aplicare a provocărilor și a poveștilor de succes la nivel local, a modului în care acestea au condus la dezvoltarea centrelor urbane și a planurilor de dezvoltare viitoare atât ale companiilor, cât și ale orașelor. Vor fi organizate patru astfel de vizite, care vor urmări aspecte precum: digitalizarea și guvernanța orașului, regenerarea urbană și investițiile axate pe nevoile oamenilor, dezvoltarea economică și investițiile inteligente, turismul. În cadrul vizitelor vor fi prezentate platforme digitale, spații urbane revitalizate, modele de succes ale companiilor privind dezvoltarea industrială ecologică, producția high-tech, dezvoltarea forței de muncă și infrastructura durabilă, dar și patrimoniul arhitectural, viața culturală și experiențele urbane autentice. Vizitele tematice au rolul de a arăta cum se poziționează Timișoara ca destinație urbană, atractivă atât pentru investitori, cât și pentru turism.

Cities of Tomorrow este evenimentul-fanion anual al AHK România, dedicat dezvoltării urbane și regionale. Scopul său este să încurajeze dezvoltarea durabilă a țării, să promoveze măsuri pentru creșterea competitivității și atractivității României pentru noi investiții.
Evenimentul reunește o paletă largă de profesioniști din mai multe domenii de activitate: primării, companii private românești și străine, companii de utilități urbane și de infrastructură, agenții de dezvoltare regională, consilii municipale și județene, firme de planificare urbană și arhitectură, sectorul imobiliar și bancar, camere de comerț și industrie, clustere industriale, ONG-uri.

 

Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 670 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Tema anului 2025: People.Skills.Competitiveness.
Cu tema anuală – People.Skills.Competitiveness. – subliniem rolul central al angajaților în succesul unei companii. Angajații și competențele lor sunt coloana vertebrală a fiecărei companii și contribuie în mod semnificativ la competitivitate. Angajații calificați și valoroși constituie baza pentru inovare, productivitate și creștere. Investind în competențele lor și în formarea continuă, companiile pot crea un mediu de lucru dinamic, care să încurajeze creativitatea și angajamentul. Prin urmare, companiile membre AHK se concentrează pe gestionarea strategică a talentelor și pe bunăstarea angajaților, nu numai pentru a îmbunătăți performanța afacerii, ci și pentru a promova un mediu de afaceri durabil și competitiv în România și Germania.

Etichete:
Sus