Oferte locuri de munca top

Energie: Amplu plan pentru cresterea capacitatilor de productie si stocare, in pregatire

Un amplu plan pentru creșterea capacităților de producție și stocare a energiei electrice, a fost anunțat de Bogdan Ivan, ministrul Energiei. Acesta vizează transformarea din importator în exportator de energie până în 2032.

În paralel, Guvernul va aplica cinci mecanisme pentru reducerea facturilor la consumatori.

Totodată, ministrul a anunțat și intenția de reziliere a contractului pentru termocentrala de la Iernut și un plan amplu prin care România.

Un punct central al strategiei îl reprezintă stocarea energiei

Fiecare proiect de investiții – aflat în stadiu de proiect, în stadiu de procedură de achiziție, în stadiu de implementare sau pentru care este asigurată finanțarea, din fonduri publice sau private – a fost analizat la Ministerul Energiei.

Bogdan Ivan a declarat:

”Am creat împreună cu colegii mei o matrice foarte clară prin care arătăm cum, până în 2032, România poate să se transforme din importator de energie în exportator de energie.

Din acest punct de vedere, am o analiză foarte clară asupra capacităților de producție pe hidrocarburi și anume, doar până la finalul anului viitor, putem să instalăm”.

Printre investițiile vizate se află Mintia, CET Arad, Constanța și, desigur, Iernut, dar și capacități noi de producție și stocare: 435 MW din solar până la finalul anului viitor, 1.100 MW din PNRR, 300 MW eolian, 100 MW solar și 750 MW de stocare.

Un punct central al strategiei îl reprezintă stocarea energiei, astfel încât energia ieftină produsă ziua să fie disponibilă la orele de vârf, între 18.00 și 22.00, și astfel nu ajungem să fim dependenți atât de mult de importuri.

Din punct de vedere practic, printre altele, va fi introdus mecanismul market maker. Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar la companiile producătoare de energie, va începe o analiză foarte serioasă cu fiecare dintre acestea, pentru a se transforma în market maker, atât pentru energie electrică, cât și pentru gaze.

În acest mod este anticipată luna martie 2026, când schema de plafonare a prețului la gaze va ieși din vigoare, pentru a nu avea un șoc pe piața de gaze.

Totodată, ministrul Energiei a mai specificat:

”Pentru că astăzi cea mai ieftină energie care se tranzacționează e în timpul zilei, ceea ce arată că sunt foarte multe companii care ar fi interesate deja să adopte acest mecanism. Avem un mecanism care ține de reglementare, și anume faptul că operatorii care au peste 200.000 de clienți vor putea să opereze cu tarife dinamice. Și dau un exemplu foarte simplu, în intervalul 10.00-18.00 să fie un tarif de până în 80 de bani per kilowatt oră consumat, iar după ora 18.00 să fie 1,30-1,40 lei, plafonat, pentru a evita tot ce înseamnă zonă de speculă.

Pentru acest mecanism, pentru a asigura o susținere suplimentară din partea statului, deja am pregătit o aplicație pe care o să o transmit, până la data de 9 septembrie, către Banca Europeană de Investiții, prin care vom folosi ca sursă Fondul pentru modernizare, pentru crearea acestor platforme informatice integrate, care să dea începutul acestei digitalizări în sistemul energetic național și care automat să ducă, pe estimările făcute de specialiștii și experții care au lucrat în grupul de lucru – cărora le mulțumesc pe această cale – la o reducere cu aproximativ 24% a costului final al energiei electrice, odată ce acest mecanism este implementat. Impactul îl vom vedea în aproximativ 12-24 de luni”.

Totodată, este în pregătire un mecanism clar, în care Ministerul Energiei va lucra, împreună cu celelalte ministere, pentru a defini foarte clar direcțiile strategice de investiții ale României în materie de energie.

În prezent, pe piață avem un operator de furnizare care vine cu o ofertă de 1 leu per kilowatt oră și toți ceilalți operatori se învârt în jurul cifre de 1,50 lei.

”Astfel, împreună cu ANRE și Consiliului Concurenței, am văzut mai multe scăderi și avem deja trei operatori pe piața din România, operatori de furnizare a energiei electrice, ale căror tarife au scăzut deja sub 1,30 lei, cifra maximă la care era plafonat prețul până la data de 1 iulie. Avem deja trei oferte care sunt sub 1,30 lei, ceea ce mă face să cred că au înțeles mesajul foarte ferm din partea Guvernului României, pentru că tranzităm o perioadă extrem de importantă și avem nevoie ca și anumite companii care au obținut profituri serioase în România să țină cont de faptul că în această perioadă complicată trebuie să susținem țara”, a mai explicat ministrul.

Rezilierea contractului de la Iernut

Despre proiectul termocentralei de la Iernut, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat: ”Din punctul de vedere al proiectului termocentralei de la Iernut, început în 2016, suntem într-o situație foarte complicată, am fost și pe teren acolo. Compania care a câștigat achiziția este în insolvență. Acum două zile, judecătorul sindic dintr-o țară membră a Uniunii Europene, de unde este această companie, i-a mai dat încă o prelungire de 30 de zile. Am început toate procedurile prin care sunt foarte determinat să reziliez acest contract și să executăm și garanția de bună execuție, pentru că, indiferent de unde vine o anumită companie în România, nu are dreptul să blocheze proiecte importante în dezvoltarea infrastructurii energetice a țării noastre. Nu stau la discuții cu nimeni la acest capitol și o să executăm și acea garanție de bună execuție”.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2025


Etichete:
Sus