Noul câștigător al contractului de realizare a studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză București – Giurgiu a fost ales în urma reevaluării ofertelor.
Reevaluarea a fost decisă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, în urma contestației depusă de asocierea Activ Proiectare Infrastructură SRL (lider), Emay Uluslararası Mühendislik ve Müşavirlik Anonim Şirketi.
Această asociere este, de altfel, și noul câștigător, oferta sa având valoarea de 33 milioane lei (fără TVA).
Contractul va putea fi semnat de către CNIR după încheierea perioadei legale în care pot fi depuse contestații.
Inițial, contractul a fost atribuit unei asocierii de firme din România pentru o ofertă de 31,2 milioane lei, fără TVA. Asocierea câștigătoare era Proiect Construct Regiunea Transilvania (lider) – Roads Design.
În contestația admisă de CNSC, ofertantul Activ Proiectare Infrastructură SRL susținea: „Comisia de evaluare a trecut cu vederea faptul că garanţia acoperă doar liderul de asociere şi nu pe ambii asociați, şi nu a solicitat clarificări conform art. 132 alin. (3) din HG nr. 395/2016”.
Studiul de Fezabilitate va stabili variantele de traseu, profilul drumului de mare viteză (autostradă sau drum expres), structura și conexiunile cu alte obiective de investiții, precum viitorul Pod peste Dunăre Giurgiu – Ruse.
Contractul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de stat. Durata realizării Studiului de Fezabilitate este de 16 luni.
În cadrul procedurii de achiziție publică pentru atribuirea acestui contract au fost depuse nu mai puțin de 11 oferte.
,,Drumul de mare viteză București-Giurgiu este un obiectiv în care am avut în vedere, încă de la început, realizarea unor proiecte complementare precum amenajarea unei piste olimpice de canotaj, cât și posibilitatea implementării prin parteneriat public-privat, aspecte ce sunt de natură să crească competitivitatea proiectului pentru obținerea finanțărilor europene”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025