Oferte locuri de munca top

Decarbonizarea sectorului rezidential: Doar sistemele de incalzire verzi vor primi finantare

Reguli noi privind eficiența energetică în sectorul rezidențial au fost pregătite de guvernanți.

Vor fi sprijinite procesele de renovare energetică prin implementarea de sisteme de încălzire care utilizează combustibili din surse regenerabile de energie sau prin utilizarea sisteme de încălzire combinate în locul cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili. Acestea fac parte dintr-un proiect de Ordonanță ce va fi adoptat astăzi de Executiv.

Astfel, va fi interzisă acordarea de stimulente financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili.

În schimb, vor fi acordate stimulente financiare pentru sistemele de încălzire combinate, diferențiat, în funcție de modul de combinare și de ponderea energiei din surse regenerabile utilizată.

Prin excepție, vor fi acordare în continuare stimulente pentru următoarele activități, printre altele:

– activități de întreținere, reparare sau dezafectare a cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili;

– instalarea unor sisteme de automatizare și control a clădirilor, în cadrul sistemelor de încălzire alimentate de cazane autonome pe bază de combustibili fosili;

– instalarea cazanelor autonome alimentate cu gaz în situația în care, în momentul instalării cazanului, rețeaua locală de gaze transportă predominant combustibili din surse regenerabile de energie;

– instalarea sistemelor de încălzire combinate care utilizează o pondere de energie din surse regenerabile, proporțional cu măsura în care sursele regenerabile de energie sunt utilizate în sistemul combinat.

De asemenea, actul normativ reglementează condițiile de acordare a stimulentelor financiare pentru investițiile ce privesc cazanele autonome alimentate cu combustibili fosili, finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, a Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, a Fondului european de dezvoltare regională FEDR și a Fondului de coeziune.

În ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe se reglementează modalitatea de transfer a sumelor de la bugetul de stat similar celorlalte programe de investiții derulate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și includerea blocurilor de locuințe încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsII în programele locale, în vederea efectuării lucrărilor privind creșterea performanței energetice, numai după executarea lucrărilor de intervenție în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a acestora.

Măsurile impuse contribuie la încurajarea utilizării sistemelor de încălzire combinate sau a sistemelor de încălzire alimentate cu energie din surse regenerabile, conducând astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și contribuind la atingerea țintelor stabilite la nivel de țară, prin Strategia națională de renovare pe termen lung, pentru anul 2030.

 

Descărcați aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2025


Etichete:
Sus