Oferte locuri de munca top

Auditori energetici: Atestare dupa noi reguli

Atestarea auditorilor energetici pentru clădiri se va face după o procedură ce va fi revizuită potrivit unui proiect de ordin al ministrului Dezvoltării.

Schimbările vin în contextul actualizării cadrului legislativ și al nevoii acute de specialiști în domeniu, având în vedere obiectivele naționale și europene privind eficiența energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Astfel, urmează să fie aprobat Regulamentul privind atestarea tehnico-profesională a auditorilor energetici pentru clădiri.

Numărul specialiștilor care au în atribuții auditarea energetică a clădirilor și fundamentarea măsurilor de renovare a fondului construit existent este insuficient.

Ca urmare, sunt necesare demersuri pentru organizarea unor sesiuni de atestare mai eficientă a specialiștilor pentru această profesie reglementată.

Oficialii MDLPA au constatat necesitatea unor optimizări ale procedurii anterior demarării sesiunii de atestare estimată să aibă loc în trimestrul 4 al anului curent.

Având în vedere faptul că a fost actualizată Legea nr. 372/2005, ce reglementează activitatea auditorilor energetici pentru clădiri, iar practica celorlalte examene de atestare tehnico-profesională a specialiștilor desfășurate la nivelul MDLPA în anii anteriori au condus la identificarea unor aspecte ce necesită îmbunătățire în derularea procesului general de atestare, s-a propus revizuirea procedurii de atestare tehnico-profesională pentru auditorii energetici pentru clădiri

Modificările aduse regulamentului privind atestarea tehnico-profesională a auditorilor energetici pentru clădiri vizează aspecte precum:

* alinierea competențelor auditorilor energetici grad I cu cele menționate în Legea nr. 372/2005 conform modificărilor aduse legii în anul 2024

* clarificarea condițiilor de eligibilitate pentru participarea la procesul de atestare

* înlocuirea depunerii de dosare la registratura MDLPA sau transmiterea pe email a dosarelor cu modalitatea de transmitere digitală a documentelor necesare verificării eligibilității pentru admiterea la examenul de atestare tehnico-profesională în profesia reglementată de auditor energetic pentru construcții în platforma digitală

* actualizarea prevederilor legate de prelungirea dreptului de practică și modalitatea în care se va face aceasta începând cu intrarea în vigoare a ordinului

* actualizarea modelelor de certificate și eliminarea legitimațiilor – ca document de atestare a dovezii aflării dreptului de practică în termen de valabilitate, acestea fiind înlocuite cu evidențele publice oficiale privind dreptul de practică sub forma unui fișier în format PDF semnat calificat și marcat cu o marcă temporală calificată, postat pe site-ul MDLPA care poate fi verificate permanent de către orice persoană fizică și juridică

* modalitatea operativă de comunicare cu solicitanții în cadrul procesului de analiză a documentelor transmise pentru verificarea eligibilității acestora etc.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2025


Etichete:
Sus