Suspendările temporare ale activității din șantierele autostrăzilor din România din lipsă de lichidități vor înceta. Aceasta deoarece vor fi accelerate plățile, după cum a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Această declarație vine în contextul în care muncitorii grupului UMB au fost recent retrași de pe șantiere, din incertitudinea finanțării. Ulterior, după găsirea soluției de plată, constructorii au revenit pe șantierul autostrăzii A7.
Lucrările pe șantierele autostrăzii A7, tronsonul Focșani – Bacău – Pașcani fuseseră sistate din cauza incertitudinii antreprenorului că statul va avea capacitatea să îi plătească pentru lucrările deja executate.
Se pare că antreprenorul și statul au ajuns la un acord, din moment ce oficialii au anunțat că vor fi accelerate plățile.
„Unul din lucrurile pe care le veți regăsi în această ordonanță este un articol pregătit de Ministerul Transporturilor în acord cu Ministerul Finanțelor, tocmai pe procedura de plată accelerată pentru zona de autostrăzi. Cu alte cuvinte, acele suspenderi temporare din lipsă de lichidități pe care le-am mai văzut în spațiu public vor înceta în condițiile în care s-au găsit aceste norme care să accelereze, practic, acest tip de finanțare”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru.
Compania UMB are în prezent facturi emise pentru lucrări executate cu valoarea totală de 1 miliard de lei. Dintre acestea, CNAIR a plătit 200 de milioane lei. Potrivit contractului, CNAIR are două luni la dispoziție pentru a achita și restul de 800 de milioane lei, facturi scadente în luna octombrie a acestui an.
Însă în timpul acesta, alte lucrări deja efectuate de UMB sunt în curs de a fi facturate, pe măsură ce supervizorul acceptă lucrările.
Cinci tronsoane ale autostrăzii A7 care erau inițial finanțate din PNRR componenta împrumut au fost transferate pe componenta Grant. Este vorba despre întreaga secțiune Focșani – Bacău (trei loturi) și două loturi din tronsonul Bacău – Pașcani: Săucești – Trifești și Trifești – Gherăești.
Pentru lotul Gherăești – Pașcani al autostrăzii A7, și pentru tronsoanele foste PNRR ale autostrăzii A8, sursa de finanțare rămâne momentan incertă, însă oficialii spun că există surse de finanțare în Programul Transport 2021–2027 și că România poartă discuții cu Comisia Europeană pentru a include anumite segmente și în programul SAFE.