Oferte locuri de munca top

DEx 4 Tureni ar putea fi deschis saptamana aceasta

Circulația pe drumul expres de legătură DEx 4 A3 – Tureni/DN1 ar putea fi deschisă săptămâna aceasta.

Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, au fost finalizate testele de iluminat, iar asocierea de constructori români și spanioli realizează ultimele lucrări și efectuează testele finale pentru deschiderea circulației.

Drumul Expres de la Tureni (5,02 km) va fluidiza traficul rutier în zona municipiului Cluj-Napoca și a localității Tureni.

Deși este un tronson scurt, acesta va face parte dintr-un proiect mai mare, DEx 4 Turda – Dej, iar bucata aflată acum aproape de finalizare va avea principalul scop să scoată mare parte din traficul de tranzit A3-DN1 spre Cluj-Napoca, din municipiul Turda.

Lucrările au început la finalul lunii august 2023. Durata de execuție, conform contractului, este de 18 luni.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost atribuit asocierii Dimex 2000 Company SRL (lider) – Autotehnorom SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regadios SA – Con-A Operations SRL.

Valoarea contractului este de peste 562,6 milioane lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport (PT).

Caracteristici:

* lungime drum expres: 4,957 km;

* lăţime platformă: 21,5 m;

* structuri (pod/pasaj): 9 buc.;

* noduri rutiere/lungime bretele acces: 2 buc./7,633 km;

* punct de sprijin pentru întreţinere: 1 bucată.

Profilul drumului expres va fi următorul: două benzi de circulație pe sens (cu o lățime de 3,5 metri fiecare), acostamente de 2,25 metri și un spațiu median de 3 metri, echipat cu separatoare de sens.

Totodată, proiectul include un total de 7 poduri și viaducte.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2025


Etichete:
Sus