Un protocol de colaborare pentru promovarea utilizării deșeurilor ca materiale alternative în lucrări de infrastructură rutieră a fost semnat de către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), Ministerul Mediului, Garda Națională de Mediu și Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri (UTCB).
Protocolul urmărește încurajarea folosirii materialelor rezultate din activități industriale, construire și/sau desființare inclusiv a deșeurilor care se regăsesc în depozite neconforme industriale ce fac obiectul Cauzei C-109/22 (aplicarea necorespunzătoare a Directivei 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri).
În cadrul Protocolului vor fi aplicate următoarele principii :
– Promovarea economiei circulare prin valorificarea deșeurilor și reutilizarea acestora ca materii prime secundare;
– Reducerea impactului asupra mediului : diminuarea cantităților de resurse naturale provenite din extracție prin înlocuirea materialelor convenționale cu alternative sustenabile;
– Creșterea eficienței economice și îmbunătățirea performanței infrastructurii. Integrarea materiilor prime secundare pentru a contribui la îmbunătățirea calității și durabilității infrastructurii rutiere.
Astfel, vor fi prelevate probe din materialul aflat în haldele din evidența Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și vor fi efectuate încercări și determinări de laborator pentru identificarea caracteristicilor fizice și mecanice pentru materiale precum cenușă, zgură, potrivit reprezentanților CNIR.
”Compania Națională de Investiții Rutiere își propune o implicare activă în procesul de închidere a depozitelor de deșeuri.
Prin promovarea și integrarea agregatelor obținute din valorificarea deșeurilor din construcții în cadrul marilor proiecte de infrastructură, CNIR demonstrează un angajament ferm față de politicile de mediu, utilizarea judicioasă a resurselor și principiile consumului și producției durabile.
Această asumare strategică, reflectată și prin abordarea deschisă a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030, poziționează CNIR ca un actor important în eforturile României de sustenabilitate.
Totodată, pentru procedurile de atribuire deja lansate, au fost prevăzuți factori de evaluare și se acordă punctaj suplimentar ofertanților care își asumă utilizarea materialelor sustenabile în procent de cel puțin 3%.
Prin acest Protocol ne propunem să dezvoltăm standarde și bune practici pentru utilizarea materialelor reciclate, să reducem cantitățile de deșeuri depozitate și să contribuim la atingerea obiectivelor naționale și europene privind sustenabilitatea, și protecția mediului și a sănătăți, “ a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.