Ordonanța care instituie avizarea tacită în construcții a fost adoptată de Senat cu 98 de voturi pentru și 24 de abțineri.
Față de forma aprobată de Guvern, senatorii au votat și unele amendamente privind clarificări de ordin legislativ, precum și o modificare.
Astfel, a fost introdusă o nouă contravenție, și anume respingerea nejustificată temeinic din punct de vedere tehnic/ştiinţific şi/sau juridic a avizelor și acordurilor.
Lipsa acestor măsuri ar fi generat continuarea proceselor îndelungate de avizare a lucrărilor de construcții, care conduce la nefinalizarea proiectelor de lucrări publice finanțate prin Planul Național de Reziliență și Redresare și, implicit, la suportarea acestora din bugetul de stat, arată inițiatorii proiectului legislativ.
Noua ordonanță prevede:
* întrucât un PUG este o proiecţie a unei viziuni de dezvoltare pe zece ani care poate fi prelungită încă zece, nu se poate emite un aviz valabil doar 12 luni, fiindcă chiar dacă aprobarea s-ar face în 121uni, prevederile acceptate ar fi aplicabile minim 10 ani. Astfel, toate avizele rămân valabile odată emise până la finalizarea procedurii de aprobare.
* obligaţia de a elibera avizele sau a transmite o solicitare de completări/modificări, o singură dată, motivate temeinic din punct de vedere tehnic şi juridic, în maximum 30 de zile pentru amenajarea teritoriului sau urbanism, respectiv 15 zile pentru faza de autorizare a construirii, de la data depunerii solicitării de eliberare a acestora de către beneficiarul lucrărilor
* pentru autorităţile privind protecţia mediului, termenul pentru emiterea actului administrativ este de maximum 15 de zile de la data încheierii procedurilor specifice de mediu, iar în situaţia în care sunt necesare completări/modificări se transmite o singură solicitare, o singură dată, motivate temeinic din punct de vedere tehnic şi juridic.
* s-a instituit termenul de 30 de zile de la data înregistrării la registratură a documentaţiilor şi sancţiuni corelative pentru neintroducerea pe ordinea de zi a comisiilor de analiză a documentaţiilor pentru avizare, atât pe partea de urbanism cât şi pe cea de construcţii – investiţii.
* dacă în termenul de 15 zile de la data depunerii documentaţiei corecte şi complete conform legislaţiei, nu se emite avizul şi nici nu se respinge documentaţia, documentaţia depusă de către beneficiarul lucrării este considerată ca fiind completă, avizul se consideră a fi acordat, iar procedura de aprobare a documentațiilor de amenajarea teriioriului său de urbanism sau cea de autorizare a construirii poate continua, autorităţile luând în considerare dovada parcurgerii procedurilor şi declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului prin care acesta declară că nu a fost primită solicitare de clarificare, completare sau modificare, nu a fost eliberat aviz cu sau fără condiţii ori nu a fost eliberată adresa de respingere, după caz, înaintea împlinirii termenelor.
Proiectul de lege a fost trimis la Camera Deputaților pentru dezbatere.