Au intrat în vigoare normele actualizate pentru atestarea persoanelor fizice în domeniul protejării monumentelor istorice (normele metodologice sunt atașate la finalul știrii).
Revizuirea vine în contextual unui deficit semnificativ de specialiști atestați și al dificultăților administrative identificate în aplicarea procedurii de atestare.
Astfel, a fost vizată simplificarea procesului de atestare, precum și creșterea accesibilității pentru profesioniștii din domeniu și adaptarea cerințelor la nevoile reale ale protejării patrimoniului construit.
Ce măsuri vor fi aplicate
* Simplificarea și clarificarea procedurii de atestare, prin stabilirea unor criterii mai transparente și ușor de aplicat;
* Evaluarea candidaților pe baza experienței profesionale și a studiilor relevante, inclusiv prin susținerea unui interviu și prezentarea unui portofoliu de lucrări;
* Înființarea Registrului personalului de specialitate atestat, gestionat de Institutul Național al Patrimoniului, care va fi actualizat permanent și publicat online pe site-urile celor două instituții – INP și Ministerul Culturii;
* Reguli mai stricte privind imparțialitatea Comisiei de atestare, prin introducerea unei declarații de confidențialitate și evitarea conflictelor de interese;
* Adaptarea specializărilor în funcție de evoluțiile profesionale și tehnologice din domeniu.
Atestarea va continua să fie realizată de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, cu sprijinul Comisiei de atestare.
În prezent, piața serviciilor de specialitate din domeniul protejării monumentelor istorice se confruntă cu un deficit considerabil de personal calificat.
Acest dezechilibru afectează nu doar implementarea și calitatea proiectelor de restaurare, conservare și intervenție, ci și capacitatea instituțională de avizare, monitorizare și control exercitată de autoritățile competente.
În acest context, caracterul birocratic și restrictiv al procedurii de atestare prevăzute de ordinul în vigoare constituie o barieră semnificativă în accesul noilor profesioniști la sistem.
Descărcați aici