
Bogdan Dobre, CEO Holcim România
Holcim România anunță o investiție de peste 5 mil. euro în cadrul fabricii din Turda, prin lansarea unei linii de producție menită să diversifice portofoliul de produse și să deschidă noi oportunități în sectoarele construcții, agricultură și zootehnie.
Această inițiativă, susținută de o infrastructură modernă, va permite producerea și livrarea de nisip de calcar sub forma unor produse de nișă, precum filerul de calcar pentru agricultură și zootehnie, și sinergii cu segmentul de agregate pentru construcții, deja existent în cadrul companiei.
„Prin această investiție, nu doar că ne extindem oferta de produse, ci susținem industrii esențiale din România cu materiale sustenabile, provenite din surse locale. Este o oportunitate reală de a aduce valoare clienților noștri, atât în sectorul construcțiilor, cât și în agricultură și zootehnie”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România.
Holcim România își extinde portofoliul cu soluții pentru agricultură și zootehnie. Lansarea Neutrosol 9 și VivaMax® 200 marchează extinderea ariei de business
Holcim România dezvoltă soluții pentru agricultură și zootehnie prin lansarea a două noi produse: Neutrosol 9 pentru agricultură și VivaMax® 200 pentru zootehnie. Această extindere consolidează poziția Holcim ca partener de încredere nu doar în sectorul construcțiilor, ci și în cel agricol și zootehnic.
Neutrosol 9 este un amendament natural pentru sol, pe bază de carbonat de calciu de înaltă puritate (CaCO₃ >97%), special selectat pentru a neutraliza și echilibra solurile acide. Conținând minerale naturale, măcinat în diferite fracții granulometrice, Neutrosol 9 îmbunătățește semnificativ pH-ul, calitățile fizice, chimice și biologice ale solului. Prin favorizarea absorbției nutrienților și ameliorarea structurii solului, Neutrosol 9 contribuie la creșterea productivității, rezistenței culturilor și la o dezvoltare sănătoasă a plantelor.
VivaMax® 200 este un produs cu conținut mare în ioni de calciu, un ingredient cheie în nutriția animală. Recunoscut pentru rolul său esențial în susținerea sănătății și creșterii armonioase a animalelor, VivaMax® 200 reprezintă o sursă naturală indispensabilă de calciu. Utilizarea sa are efecte benefice asupra dezvoltării sistemului osos, muscular și digestiv al animalelor.
Prin această inițiativă, Holcim România își diversifică activitatea, adresându-se direct nevoilor specifice ale companiilor din agricultură și zootehnie și își reafirmă angajamentul pentru un viitor sustenabil în toate domeniile în care activează.
Diversificarea portofoliului de agregate pentru construcții
Investiția marchează un pas important în dezvoltarea diviziei de agregate a companiei. Nisipul de calcar, destinat în principal vânzării către producători de mortare uscate, oferă o alternativă locală competitivă, sustenabilă și accesibilă la agregatele tradiționale.