Oferte locuri de munca top

60 de UAT-uri primesc fonduri pentru fotovoltaice

Au fost semnate 60 de contracte de finanțare pentru dezvoltarea de către UAT-uri de capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, destinate autoconsumului.

Valoarea totală a acestor proiecte este de circa 23,1 milioane euro, din care peste 20 milioane euro reprezintă fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Contractele sunt include în Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, susținut prin Fondul pentru Modernizare.

Capacitatea totală instalată aferentă acestor investiții va fi de 15,81 MW.

Acest demers reflectă angajamentul Ministerului Energiei pentru un viitor energetic sustenabil, bazat pe tehnologii curate și eficiente, în beneficiul tuturor comunităților din România.

Sunt 831 de proiecte concrete, evaluate, finanțate și semnate, prin care instalăm aproape 300 MW, capacități de producere din surse regenerabile, în comunitățile din toată țara. În doar câteva luni, prin Fondul pentru Modernizare, am direcționat peste 2,1 miliarde de lei în investiții care vor transforma școli, spitale, primării și alte instituții publice în consumatori activi de energie pe care o produc singuri, în parcuri fotovoltaice. Energie curată, facturi mai mici.

Din această sumă, aproape 1,83 miliarde de lei sunt fonduri nerambursabile – bani europeni atrași pentru viitorul energetic al României. În cifre simple: 296,76 MW înseamnă energie curată pentru sute de mii de români, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Odată cu această nouă tranșă, bilanțul general al apelului pentru energie regenerabilă atinge 831 de contracte semnate, în valoare totală de 423,4 milioane euro, dintre care 367,6 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă.

Capacitatea totală instalată este de 296,76 MW.

Aceste investiții oferă localităților și instituțiilor publice oportunitatea de a construi și exploata parcuri fotovoltaice, reducând semnificativ costurile cu energia.

În multe cazuri, aceste capacități acoperă până la 70% din necesarul de energie al instituțiilor, de la iluminatul public la funcționarea școlilor și spitalelor.

Lista beneficiarilor care au semnat contracte de finanțare în data de 25 aprilie 2025:

– județul Alba: orașul Zlatna;

– județul Bacău: comuna Parincea;

– județul Botoșani: comuna Răchiți;

– județul Brașov: comuna Tărlungeni;

– județul Brăila: comuna Măxineni, comuna Unirea;

– București: Institutul Geologic al României;

– județul Caraș-Severin: comuna Dalboșeț, comuna Lăpușnicu Mare, comuna Prigor, comuna Ramna;

– județul Călărași: comuna Ciocănești, comuna Roseți;

– județul Cluj: UM 0827 Cluj-Napoca – Gruparea de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca, comuna Țaga;

– județul Constanța: comuna Poarta Albă;

– județul Covasna: municipiul Sfântu Gheorghe, comuna Sânzieni;

– Dâmbovița: municipiul Târgoviște, comuna Gura Foii;

– județul Dolj: comuna Gighera, comuna Amărăștii de Jos, comuna Cioroiași, comuna Ghidici;

– județul Giurgiu: comuna Ghimpați;

– județul Gorj: comuna Bărbătești;

– județul Harghita: comuna Gălăuțaș, comuna Porumbeni;

– județul Iași: comuna Cotnari, comuna Alexandru Ioan Cuza;

– județul Ilfov: Parohia Gagu, Mănăstirea Radu Vodă;

– județul Maramureș: UM 0716 Baia Mare, comuna Remeți, comuna Vișeu de Jos;

– județul Mehedinți: comuna Eșelnița, comuna Bala;

– județul Mureș: comuna Chibed;

– județul Olt: oraș Corabia, Comuna Verguleasa;

– județul Prahova: comuna Bătrâni, comuna Bucov, comuna Albești Paleologu, comuna Talea, comuna Posești;

– județul Sălaj: comuna Cizer, comuna Zimbor;

– județul Sibiu: comuna Ludoș;

– județul Teleorman: comuna Drăgănești Vlașca, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, comuna Purani, comuna Zâmbreasca, comuna Mârzănești, comuna Călinești;

– județul Timiș: comuna Vălcani, comuna Șandra, comuna Satchinez;

– județul Vaslui: comuna Vetrișoaia;

– județul Vrancea: comuna Pufești, comuna Câmpuri.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus