Oferte locuri de munca top

Autostrada Unirii A8: Contract semnat pentru lotul Pipirig – Vanatori Neamt (Leghin)

A fost semnat contractul pentru construirea lotului Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) al secțiunii montane a A8 Autostrada Unirii.

Lotul, în lungime de 19,3 km, se adaugă celorlalte două sectoare (Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamț) cu o lungime totală de 54,3 km, precum și podului de la Ungheni (peste râul Prut), proiecte aflate deja în faza de implementare la CNAIR, a anunțat directorul general CNAIR, Cristian Pistol.

Contractul, cu o valoare de 2,69 miliarde de lei (fără TVA), a fost semnat astăzi cu Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Euro-Asfalt doo (România – Bosnia Herțegovina).

Finanțarea se face prin Programul Transport 2021 – 2027.

Contractul prevede construirea acestei noi porțiuni de autostradă din zona Moldovei în termen de patru ani: un an pentru proiectare și trei ani pentru execuție.

Pe traseul acestui lot montan de autostradă, care se desfășoară în totalitate pe teritoriul județului Neamț, vor fi construite inclusiv:

– 7 tuneluri:

* tunel bidirecțional (490 m) situat în apropierea localității Pîțîligeni,

* tunel unidirecțional pe calea 1 (90 m) situat în apropierea localității Pîțîligeni,

* tunel bidirecțional (70 m) situat în apropierea localităților Pîțîligeni-Stînca,

* tunel bidirecțional (130 m) situat în apropierea localităților Pîțîligeni-Stînca,

* tunel unidirecțional pe calea 1 (80 m) situat în apropierea localităților Pîțîligeni-Stănca,

* tunel bidirecțional (300 m) situat în apropierea localității Stânca,

* tunel bidirecțional (280 m) situat în apropierea localității Stânca.

– 46 de poduri, pasaje și viaducte (cel mai lung viaduct va avea o lungime de 428 m),

– un nod rutier (în zona localității Pipirig) la intersecția cu DN15B,

– două parcări (dotate cu infrastructura necesară amplasării unor stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus