A fost desemnată oferta câștigătoare pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, Lot 1 Craiova – Filiași, km 248+760 – km 286+735.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a ales oferta financiară de 2,03 miliarde de lei, fără TVA, a asocierii TrackWorks formată din Alstom Transport SA și Terna Tourist Technical and Maritime SA.
Contractul de achiziție publică va fi încheiat de ambele părți la finalul perioadei legale de contestații.
Sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021 – 2027, de la Bugetul de Stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Durata pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor va fi de 117 luni, din care:
– 54 de luni durata estimată de proiectare şi execuţie a lucrărilor:
* 12 luni proiectare;
* 42 luni execuție lucrări.
– perioada de garanție – 60 luni;
– durata activităților după aprobarea recepției finale – 3 luni.
Valoarea totală estimată a contractului inclusiv servicii/lucrări similare, era cuprinsă în intervalul 2,28 miliarde de lei – 2,71 miliarde de lei fără TVA.
Principalele obiective preconizate sunt:
– Îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h;
– Modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);
– Mărirea capacității de tranzit;
– Asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații și haltele de mișcare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;
– Modernizarea stațiilor (inclusiv haltele de mișcare) de pe această linie, îmbunătățind condițiile pentru utilizatorii transportului feroviar;
– Înlocuire poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;
– Construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);
– Reabilitarea/Modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
– Montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
– Instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
– Reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18‰.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025