Banner Paste 2025

3 mil euro, finantare pentru regenerarea urbana a spatiilor publice

A fost semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru regenerarea urbană a spațiilor publice din orașul Agnita.

Finanțarea este acordată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027, derulat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

Valoarea totală a proiectului este de 19,08 milioane de lei din care suma nerambursabilă este de 15,68 milioane de lei.

Proiectul prevede remodelarea accesului carosabil – 1,4 km și prin accesibilizarea spațiului pentru persoane cu dizabilități, amenajarea trotuarelor – 2,6 km, amenajarea de piste pentru biciclete – 1,4 km, 3 stații de autobuz, amenajarea spațiilor verzi inclusiv cu sistem de irigații, modernizarea rețelei electrice prin transferarea în subteran, realizarea iluminatului arhitectural, dotarea cu mobilier urban și instalarea se sisteme video pentru siguranța cetățenilor.

Cea mai importantă localitate de pe Valea Hârtibaciului, orașul Agnita dispune de un patrimoniul istoric și cultural valoros, bază pentru dezvoltarea turismului cultural, cu efect pozitiv asupra economiei întregii zone.

Cetatea țărănească și Biserica fortificată, printre cele mai vechi din Transilvania, sunt nucleul acestui patrimoniul care trebuie valorificat inclusiv prin regenerarea „țesăturii” urbane din jur.

Piața Teutsch și străzile Noua și Aurel Vlaicu sunt caracterizate de o infrastructură urbană învechită, trotuare degradate, rețele de utilități aeriene și spații publice insuficiente.

Lipsa întreținerii corespunzătoare a spațiilor verzi și valorificarea insuficientă a patrimoniului cultural afectează calitatea vieții, limitează dezvoltarea turistică și descurajează investițiile.

În cadrul proiectului se vor organiza campanii de informare către populația din zona vizată de proiect privind avantajele obținute în urma implementării proiectului, campanii de informare în mediul online.

Obiectele investiției vor avea cod QR care, prin accesare cu telefonul, vor trimite utilizatorul la materialul web de prezentare, iar pe pagina WEB a primăriei se vor insera linkuri la pagini privind proiectul și beneficiile lui, care vor fi corelate cu activități de marketing online pe paginile de socializare.

Beneficiarii proiectului sunt cei peste 6.100 de locuitori ai orașului Agnita, turiștii, autoritățile locale și agenții economici.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus