O nouă reglementare tehnică va fi utilizată pentru creșterea siguranței structurilor paralele.
Ghidul tehnic se adresează tuturor factorilor implicați în procesele de proiectare, execuție și recepție ale lucrărilor: producători de materiale pentru construcții, proiectanți, executanți de lucrări în domeniul construcțiilor, specialiști cu activitate în domeniul construcțiilor atestați/autorizați în condițiile legii, precum și organisme de verificare/control.
Acest Ghid urmează să fie aprobat și stabilește condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească lucrările de acoperire a spațiului liber dintre două poduri/tabliere, în etapele de proiectare, execuție, control de calitate şi recepţie.
Reglementarea tehnică se aplică atât în cazul podurilor noi, cât și în cazul podurilor existente, situate pe rețeaua de drumuri de interes național.
Elaborarea acestei reglementări tehnice s-a impus în scopul prevenirii căderilor accidentale în golul tehnologic al structurilor paralele (gemene).
Deși accesul public în aceste zone pe pod și pe echipamentele ce fac obiectul prezentului ghid este strict interzis, se pot produce evenimente rutiere cu consecințe deosebit de grave pentru persoanele care pot circula pe pasaje, viaducte și poduri prevăzute cu structuri paralele (gemene), în împrejurări accidentale (ex. defecțiuni ale vehiculelor etc.).
De asemenea, acest ghid tehnic are ca scop protecția și evitarea accidentării angajaților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. însărcinați cu întreținerea drumurilor de interes național.
Ghidul conține specificații tehnice, specificații geometrice și posibile tipuri de secțiuni transversale pentru echipamente de protecție tip grătare metalice zincate.
De asemenea, sunt prezentate planuri tehnologice de execuție a acestora, prevederi generale privind recepția lucrărilor, precum și prevederi generale privind întreținerea echipamentelor de protecție pentru lucrările de artă.
Ghidul Tehnic stabilește condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească lucrările de acoperire a spațiului liber dintre două poduri/tabliere, în etapele de proiectare, execuție, control de calitate şi recepţie, atât în cazul podurilor noi, cât și în cazul podurilor existente, situate pe drumurile de interes național.
Rolul principal al acestor echipamente de protecție reglementate ghid este acela de a permite strict accesul personalului tehnic desemnat cu urmărirea stării structurilor de poduri în cadrul inspecțiilor de verificare și de realizare a lucrărilor de întreținere în respectiva zonă, conform Manualelor de operare și întreținere ale lucrărilor de artă. Accesul public în aceste zone pe pod, pe echipamentele ce fac obiectul prezentului Ghid Tehnic este strict interzis.
Beneficiarul și constructorul vor proiecta și executa aceste lucrări doar cu produse autorizate care prezintă certificate de calitate obținute în laboratoare autorizate, în baza încercărilor și determinărilor necesare pentru atestarea conformității produselor, conform normativelor în vigoare.
Proiectantul elaborator al documentației va realiza și va prezenta un grafic general de execuție al lucrărilor, iar dacă este strict necesar, va realiza și va prezenta grafice de execuție detaliate pentru structurile unde se impune acest lucru, în funcție de complexitatea fazelor de execuție prevăzute a fi executate prin proiectul tehnic de execuție. În cazul lucrărilor care se vor executa pe structuri de poduri existente, acestea se vor realiza în închidere de trafic parțială sau totală, cu acordul beneficiarului, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru asigurarea siguranței circulației și a personalului ce execută lucrările.
Descărcați aici
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025