Încă aproape 140 de km din Autostrada Moldovei, construiți de firmele din grupul UMB, fondat de Dorinel Umbrărescu, ar urma să fi dați în circulație anul acesta.
Autostrada Moldovei A7 ar putea fi dată în folosință integral între Ploiești și Bacău până în noiembrie, potrivit unei note de informare transmisă de Ministerul Transporturilor.
Este vorba despre cele două loturi rămase de finalizat dintre Mizil și municipiul Buzău, care însumează aproape 42 de km, și trei loturi între Focșani și Bacău, de peste 95 de km.
Următorul tronson care ar urma să fie deschis circulației anul acesta ar fi lotul 2 Mizil – Pietroasele dintre Ploiești și Buzău, după ce constructorii bulgari vor finaliza lucrările la podul de la Mizil.
Autostrada Ploiești – Buzău
Două loturi urmează să fie finalizate anul acesta
* Lot 1 Dumbrava – Mizil 0+000 – km 21+000
Acest tronson a fost deschis circulației pe 23 decembrie anul trecut.
* Lot 2 Mizil – Pietroasele km 21+000 – km 49+350
Progres fizic: 98,65%
Reprezentanții CNAIR estimează că acest tronson va fi finalizat cel târziu în luna iunie 2025, în urma problemelor cu sudurile neconforme apărute la un pasaj care va fi construit pe acest lot.
* Lot 3 Pietroasele – Municipiul Buzău km 49+350 – 63+250
Progres fizic: 35%
Data finalizare: 1 noiembrie 2025.
Autostrada Buzău – Focșani
Toate tronsoanele au fost deschise circulației
* Tronson 1 km 0+000 – km 4+600 Buzău – Vadu Pașii
* Tronson 2 km 4+600 – km 35+400 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat
* Tronson 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni km 35+400 – km 71+500
* Tronson 4 km 71+500 – km 82+440 Mândrești Munteni – Focșani Nord
Autostrada Focșani – Bacău
Peste 95 km ar trebui să fie gata la finalul toamnei
* Lot 1 km 0+000 – km 35+600 Focșani – Domnești Târg
Progres fizic: 40%
Data finalizare: 28 septembrie 2025
* Lot 2 km 35+600 – km 74+380 Domnești Târg – Răcăciuni
Progres fizic: 36%
Data finalizare: 2 noiembrie 2025
* Lot 3 km 74+380 – km 95+902 Răcăciuni – Bacău
Progres fizic: 20%
Data finalizare: 2 noiembrie 2025
Autostrada Bacău – Pașcani
Anul viitor, 77 km vor fi finalizați
* Lot 1 km 0+000 – km 30+300 Bacău (Săucești) – Trifești
Progres fizic: 27%
Data finalizare: 4 februarie 2026
* Lot 2 km 30+300 – km 49+299 Trifești – Gherăești
Progres fizic: 23%
Data finalizare: 2 februarie 2026
* Lot 3 km 49+299 – km 77+393 Mircești – Pașcani
Progres fizic: 26,7%
Data finalizare: 2 iunie 2026.
Autostrada Pașcani – Suceava
* Lot 1 (33 km)
Ofertele depuse pentru construirea acestui lot se află în procedura de evaluare până la 31 martie 2025.
Au fost depuse trei oferte:
– Ofertant unic: Webuild SPA – Milano
– Asocierea: SA & PE Construct SRL (lider), Spedition UMB, Tehnostrade SRL
– Asocierea: Danlin XXL (lider), Intertranscom Impex SRL
* Lot 2 (29 km)
Ofertele sunt în evaluare până la 11 aprilie anul acesta.
Au fost depuse trei oferte:
– Ofertant unic: Webuild SPA – Milano,
– Asocierea: SA & PE Construct SRL (lider), Spedition UMB, Tehnostrade SRL,
– Asocierea: Danlin XXL (lider), Intertranscom Impex SRL.
Autostrada Suceava – Siret
Acest tronson se află încă în stadiul elaborării studiului de fezabilitate.
Contractul pe elaborare SF are valoarea de peste 11,8 milioane lei. A fost atribuit pe 22 septembrie 2020 firmei Search Corporation.
Termenul initial de finalizare era luna octombrie a anului 2022. Conform actului additional nr. 22, noul termen de finalizare este 9 mai 2025 (54 de luni și 17 zile de la ordinal de începere).
Autostrada Moldovei are traseul Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani – Suceava – Siret, având o lungime totală de 438 km.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025