Oferte locuri de munca top

Utilaje pentru intretinerea drumurilor judetene vor fi cumparate cu fonduri europene

Un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei ce vizează achiziția de utilaje și echipamente moderne destinate întreținerii și creșterii siguranței rutiere pe drumurile județene va fi depus de CJ Bihor spre finanțare din fonduri europene.

Contribuția financiară a Consiliului Județean Bihor la acest proiect va fi de 2%, restul fiind fonduri nerambursabile, a anunțat Mircea Mălan, președintele C.J. Bihor.

Vor fi achiziționate, în total, 7 autospeciale multifuncționale, trei autospeciale cu freză de deszăpezire, patru excavatoare, două mașini de marcaj rutier și două vidanje, fiecare cu o capacitate de 9000 de litri.

„Ne propunem să îndepărtăm vegetația care crește necontrolat pe marginea drumurilor județene și să profilăm toate șanțurile. În județul Bihor sunt 1013 km de drumuri județene. Cu utilajele de ultimă generație pe care le achiziționăm, vom putea face lucrările de întreținere la o calitate mult mai bună. De asemenea, cu aceste utilaje ne propunem în viitor să sprijinim și comunele și orașele din județ care au nevoie de lucrări de întreținere sau de intervenții în situații speciale sau la deszăpezire sau la vidanjare, astfel încât aceste chestiuni să fie cât mai bine rezolvate în județul nostru,“ a declarat Mircea Mălan.

Principalele probleme constatate pe drumurile județene includ șanțurile colmatate, acostamente ocupate cu pietriș, sisteme de scurgere ineficiente, indicatoare mascate de vegetație și ambuteiaje și condiții improprii cauzate de drumurile înzăpezite. Aceste situații afectează și dezvoltarea turismului.

Achiziția utilajelor se va derula în două etape.

Prima etapă, cu o valoare de 24,09 milioane de lei, include trei autospeciale multifuncționale, două autospeciale cu freză de deszăpezire, două excavatoare, o mașină de marcaj rutier și o vidanjă.

A doua etapă, cu un cost total de 23,61 milioane de lei, prevede cumpărarea a patru autospeciale multifuncționale, o autospecială cu freză de deszăpezire, două excavatoare, o mașină de marcaj rutier și o vidanjă.

Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Echipamentele vor fi utilizate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Infrastructură Metropolitană, aflată în subordinea Consiliului Județean Bihor, care va gestiona întreținerea echipamentelor și implementarea măsurilor de siguranță rutieră recomandate pe drumurile publice.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus