Oferte locuri de munca top

Inflatia si-a mentinut ritmul de crestere in februarie

Rata anuală a inflaţiei și-a menținut ritmul de creștere în februarie la nivelul din ianuarie. Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, inflația a fost de 5,0% în a doua lună din acest an comparativ cu luna februarie 2024.

Cel mai mult s-au scumpit serviciile, iar dintre acestea serviciile poștale.

Astfel, în luna februarie, produsele alimentare s-au scumpit cu 4,54% față de aceeași lună de anul trecut.

Prețurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 4,79%.

Tarifele pentru servicii au crescut cu 6,42%.

Mărfuri alimentare

Cele mai mari creșteri ale prețurilor, în februarie 2025 față de februarie 2024, la mărfuri alimentare s-au înregistrat la:

– Margarină – 17%;

– Alte legume şi conserve de legume – 9,81%;

– Citrice şi alte fructe meridionale – 8,44%;

– Fructe proaspete – 8,31%;

– Conserve din fructi – 7,04%.

Mărfuri nealimentare

Cele mai mari creșteri ale prețurilor mărfurilor nealimentare s-au înregistrat la:

– Detergenți – 9,64%;

– Tricotaje – 7,43%;

– Cărţi, ziare, reviste – 7,37%.

Servicii

Cele mai mari creșteri ale tarifelor servicii s-au înregistrat la:

– Servicii poștale – 11,63%;

– Plata cazării în unităţi hoteliere – 6,26%;

– Transport interurban (alte feluri de transport) (Rutier) – 6,05%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 1,8%.

Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2025 comparativ cu luna ianuarie 2025 a fost 100,88%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2024 – februarie 2025) faţă de precedentele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) a fost 5,2%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC)

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna februarie 2025 comparativ cu luna ianuarie 2025 a fost 100,69%.

Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,2%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2024 – februarie 2025) faţă de precedentele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,5%.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus