Instabilitatea și alunecările masive ale terenului au determinat devierea unei părți din traseul de autostradă Nădășelu – Mihăiești, situație ce face necesare noi exproprieri de teren (listă atașată la finalul știrii).
Secțiunea de autostradă Nădășelu – Mihăiești, km 8 + 700 – km 25 + 500, parte din Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, va avea un traseu nou, după ce pe parcursul desfășurării lucrărilor au avut loc importante fenomene de instabilitate ale terenului (fenomene de instabilitate prin alunecarea terenului), cu deplasarea masivului de pământ și evoluții accelerate.
Din cauza acestei situații a fost elaborat un nou proiect tehnic – modificare traseu, aprobat de C.T.E – CNAIR anul trecut.
Suprafața estimată necesară pentru realizarea lucrărilor ce fac obiectul devierii de traseu este de 257.835 m.
Astfel, este necesară aprobarea unui amplasament suplimentar pentru realizarea proiectului, ce include exproprieri pe o suprafață totală de 236.514 mp. Aceasta cuprinde 154 de imobile. Despăgubirile aferente ajung la peste 1,36 milioane lei, conform unui proiect de hotărâre de Guvern.
De asemenea, pentru realizarea este necesară ocuparea unei suprafețe de 2.635 mp aparținând proprietății publice a statului, precum și a unei suprafețe de 18.667 mp aparținând proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale ale localităților Gârbău și Sânpaul, din județul Cluj.
Obiectivul de investiții ”Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea” este împărțit în 5 secțiuni, după cum urmează: Secțiunea 1C ”Târgu Mureș – Ogra”; Secțiunea 2A ”Ogra – Câmpia Turzii”; Secțiunea 3A ”Gilău Mihăiești”; Secțiunea 3B ”Mihăiești (Topa Mică) – Suplacu de Barcău”; Secțiunea 3C ”Suplacu de Barcău – Borș”.
Secțiunea 3A ,,Gilău – Mihăiești” a fost împărțită în două subsecțiuni, respectiv:
-Subsecțiunea 3A1 ,,Gilău – Nădășelu – km 0+000 – km 8+700”;
-Subsecțiunea 3A2 ,,Nădășelu – Mihăiești km 8 + 700 – km 25 + 500”.
Contractul pentru proiectarea și execuția, ubsectiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești (km 8+700-km 25+500) și Subsecțiunea 3B1: Mihăiești – Zimbor (km 0+000 – km 13+260) din Autostrada A3 Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea a fost atribuit pe 28 decembrie 2020 ofertantului câștigător Spedition UMB la valoarea de 1.495.906.683 lei, fără TVA.
Descărcați aici Lista exproprieri
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025