Oferte locuri de munca top

Finantare pentru pasaj pietonal, pasaj rutier peste calea ferata si pasaj de legatura

Trei proiecte ce vizează lucrări rutiere au primit finanțare, contractele fiind încheiate între CNAIR SA și Ministerul Transporturilor.

Valoarea totală a celor trei contracte este de 163,05 milioane de lei.

Acestea sunt:

Elaborare SF și proiect pentru autorizarea lucrărilor de construire a unui pasaj pietonal

Contractul vizează elaborarea Studiului de Fezabilitate și a proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construire pentru realizarea obiectivului de investiții ”Amenajare pasaj pietonal subteran DN2, km 277+616, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Băcau”.

Implementarea proiectului se va realiza în cadrul a două etape succesive, după cum urmează:

Etapa I: Studiul de Fezabilitate (inclusiv expertiza tehnică) – 90 de zile de la data prevăzută în Ordinul de Începere pentru elaborare SF, emis de către Beneficiar;

Etapa II: Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – 60 de zile de la data prevăzută în Ordinul de Începere pentru elaborare PAC, emis de către Beneficiar.

Valoarea totală a proiectului conform contractului de finanțare este de 417.679 lei din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de 0 lei, contribuția națională reprezintă 350.990 lei iar TVA aferent reprezintă 66.688 lei.

Executarea acestui contract începe de la data semnării acestuia de către toate parțile (24.11.2023) și încetează la momentul implementării, în integralitate și conform obligațiilor asumate, a obiectivelor Proiectului, dar nu mai tarziu de data 31.12.2026.

Pasaj rutier peste CF

Proiectul ce vizează construire ”Pasaj rutier peste CF, drum de legătură și amenajare acces din/în DN3, comuna Brănești, județul Ilfov” pe Bretelele Autostrăzilor” va primi finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Primăria Brănești a solicitat sprijinul CNAIR în vederea acordării finanțării pentru realizarea etapei 2 a proiectului menționat.

Pasajul rutier peste linia CF și drumul de legătură sunt amplasate pe strada Industriilor III, în intravilanul localității Brănești și fac legătura între Drumul național DN 3 și strada Gării.

Scopul proiectului este de a fluidiza traficului rutier prin eliminarea staționării la bariera CF și de a asigura legătura între DN 3 și Autostrada A2.

Valoarea totală a proiectului conform contractului de finanțare este de 81,21 milioane de lei, din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de 22,86 milioane de lei, contribuția națională reprezintă 45,48 milioane de lei iar TVA aferent reprezintă 12,86 milioane de lei.

Executarea prezentului contract începe de la data semnării acestuia de către toate parțile (14.12.2023) și încetează la momentul implementării, în integralitate și conform obligațiilor asumate, a obiectivelor Proiectului, dar nu mai tarziu de data 31.12.2026.

Pasaj de legătură între BN1C și parcul industrial Tetarom III

Contractul de finanțare pentru proiectul de construire „Pasaj de legătura între DN1C și parcul industrial TETAROM III, județul Cluj” a fost semnat.

Finanțarea va fi realizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Prin acest proiect se propune realizarea unui pasaj între DN1C (zona km 23+465) și drumul de incintă Parc Industrial Tetarom III, în zona Metropolitană Cluj-Napoca (UAT Jucu, respectiv UAT Bontida).

Valoarea totală a proiectului este de 81,41 milioane de lei, din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de 57,18 milioane de lei, contribuția națională este de 11,36 milioane de lei, iar TVA aferent reprezintă 12,86 milioane de lei.

Executarea prezentului Contract începe de la data semnării acestuia de către toate parțile (30.12.2024) și încetează la momentul implementării, în integralitate și conform obligațiilor asumate, a obiectivelor Proiectului, dar nu mai târziu de data 31.12.2026.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024


Sus