Contractul pentru lotul 3 al drumului expres Arad – Oradea încă nu poate fi semnat. Aceasta pentru că CNSC a admis în parte contestația depusă de Nurol și a obligat autoritatea contractantă să reevalueze oferta depusă de constructorii turci.
În acelși timp, CNSC a anulat procesele-verbale de evaluare a propunerilor tehnice și financiare și a documentelor suport DUKE, în partea ce privește evaluarea ofertei Nurol. De asemenea, a anulat raportul procedurii în partea ce privește evaluarea ofertei Nurol, precum și comunicările privind rezultatul procedurii transmise operatorilor economici ale căror oferte au fost declarate admisibile.
În termen de 20 zile de la primirea deciziei, oferta Nurol trebuie să fie reevaluată cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale aplicabile în materia achiziților publice, potrivit CNSC.
În contestațiile depuse la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, constructorii turci Kolin și Nurol au solicitat anularea raportului atribuirii și reevaluarea ofertelor lor. Contestația Kolin a fost respinsă de CNSC.
Concurența pentru atribuirea contractului pentru Lotul 3 a fost mare, la licitație fiind depuse nouă oferte.
Oferta desemnată câștigătoare a fost a asocierii Automagistral-Pivden (lider), Precon Transilvania SRL, cu valoarea de 2,97 miliarde de lei fără TVA, față de valoarea estimată între circa 3,55 și 4,03 miliarde lei, fără TVA
Potrivit contestației depusă de Nurol, șase dintre ofertele depuse au fost declarate neconforme, printre care și oferta depusă de acești constructori turci. Autoritatea contractantă i-ar fi declarat oferta neconformă din cauza unei erori de tehnoredactare din cadrul Propunerii Tehnice.
Firma din Turcia declară că a dublat în mod eronat 3 autogredere, reieșind că aceștia ar fi ofertat 16 autogredere în loc de 19, cât era minimul cerut de documentația tehnică, motiv pentru care oferta sa a fost declarată neconformă.
„Autoritatea contractantă a adoptat o conduită excesiv de formalistă în raport de o vădită eroare de tehnoredactare”, se susține în contestație.
Compania turcă de construcții susține că decizia CNAIR de a-i declara oferta neconformă și „raționamentul extrem de formalist devin contrare chiar interesului public, respectiv de a obține oferta ce îndeplinește criteriul de atribuire selectat: cel mai bun raport calitate – preț”
Oferta turcilor de la Kolin a fost admisă și s-a clasat pe locul 2, sub oferta câștigătoare a asocierii Precon
Reprezentanții firmei Kolin au reclamat în contestația depusă că nu au primit acces la dosarul achiziției în termen de o zi lucrătoare așa cum ar fi legal, ci doar cu două zile înainte de expirarea termenului legal în care pot fi depuse contestații.
Pe traseul Lotului 3 vor fi construite inclusiv 29 de lucrări de artă, printre care un pasaj peste calea ferata și DJ709B, cu o lungime de 592 metri.
Constructorii vor avea la dispoziție doi ani pentru finalizarea lucrărilor.
Întregul Drum Expres Arad – Oradea are o lungime de 120,47 km și este compus din trei loturi:
* Lotul 1 (33,7 km), la care se adaugă un drum de legătură la DN79 (Salonta), în lungime de 5,3 km
Pentru contractul de execuție a lucrărilor pe lotul 1, ofertele sunt în evaluare până pe 31 ianuarie 2025.
* Lotul 2 (39,7 km), la care se adaugă drumul de legătură până la granița cu Ungaria (10 km);
Pentru lotul 2, ofertele sunt în evaluare până pe 10 ianuarie 2025.
* Lotul 3 (47,07 km), la care se adaugă drumul de legătură cu zona industriala Arad Vest (2,9 km).
Traseul Drumului Expres Arad – Oradea pornește din sud-estul localității Oradea (drumul de legătură dintre Centura Oradea și A3) și se încheie la intersecția Variantei de Ocolire Arad cu DN7.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024