Un Comitet al Creditorilor a fost ales de Adunarea Creditorilor dezvoltatorului imobiliar Nordis, adunare la care peste 330 de creditori au participat sau/și au trimis vot prin corespondență.
Astfel, Comitetul Creditorilor va fi format din 5 membri, respectiv:
* Alpha Advisory SRL Bucureşti (administratori: Alexandru Morar şi Mirela Florenţa Covaşă)
* DGRFP Bucureşti
* CEC Bank
* Ultra Real-Estate Development SRL Bucureşti (administrator Valentin Sigartău)
* Multiactive Finance SA Iaşi (administrator George Acasandrei).
Preşedinte al Comitetului Creditorilor a fost desemnat Alpha Advisory SRL, care deţine o creanţă de peste 16,41 milioane de lei.
Societatea Ultra Real-Estate Development SRL are o creanță de peste 37,32 milioane lei, iar Multiactive Finance SRL de circa 28,08 milioane lei.
CEC Bank are o creanță de 5,46 milioane lei, iar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București de peste 12 milioane de lei.
Administrator judiciar provizoriu a fost confirmat practicianul CITR Filiala Bucureşti SPRL.
Adunarea creditorilor a votat și onorariul administratorului judiciar:
Onorariu Fix
* 40.000 euro/lună + TVA în primul an de la deschiderea procedurii de insolvenţă;
* 30.000 euro/lună +TVA începând cu anul II, în cazul în care perioada de observaţie se prelungeşte mai mult de 12 luni;
* 15.000 euro/lună + TVA pentru perioada de reorganizare.
Onorariu Variabil
* 1% + TVA din preţul imobilelor care face obiectul promisiunilor de vânzare-cumpărare în derulare şi pentru care se vor semna acte autentice de transfer de proprietate; onorariul va fi datorat de Nordis Management SRL la data semnării contractului de vânzare-cumpărare;
* 2,5% + TVA din valoarea tranzacţiilor translative de proprietate încheiate, distinct de cele care fac obiectul promisiunilor de vânzare-cumpărare în derulare;
* 3% + TVA din fondurile atrase în procedură cu aportul şi sprijinul administratorului judiciar, sub formă de finanţări destinate finalizării proiectelor în derulare şi din sume încasate ca urmare a acţiunilor de recuperare a creanţelor.
Următorul termen de judecată este programat pe 16 iunie 2025.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024