Sumele pe care cumpărătorii le pot plăti drept avans la semnarea promisiunilor de vânzare proprietăți imobiliare ar putea fi limitate, dacă va fi votat de Parlament un proiect legislativ propus în acest sens de către deputatul PSD, Ștefan Ovidiu Popa.
Propunerea urmărește, totodată, să ofere posibilitatea unor măsuri suplimentare de protecție prin intermediul polițelor de asigurare.
Această inițiativă legislativă are în vedere completarea art.22 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii.
O propunere similară a fost înaintată în Senat în octombrie anul trecut de către trei deputați PSD. Dar a fost clasată la finele anului trecut, ”în baza art.63 alin.(5) din Constituţie”, potrivit înregistrării de la Senat.
Totuși, art.63, alin. 5 spune că ”Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.”
Inițiatorul actualului proiect de lege consideră că, în prezent, practicile curente permit dezvoltatorilor să solicite avansuri mari la semnarea promisiunilor de vânzare, fără să existe garanții adecvate în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către dezvoltator.
Situația îi pune pe consumatori într-o poziție vulnerabilă, creând riscuri semnificative, în special în cazurile de insolvență a dezvoltatorilor sau întârzieri în livrarea imobilului.
Principala măsură propusă de noul proiect legislativ este stabilirea unui plafon maxim pentru avansurile plătite la semnarea unei promisiuni de vânzare a unui imobil, avans care nu poate depăși 10% din prețul total al imobilului.
De asemenea, proiectul oferă posibilitatea ca aceste plafon să crească până la 40%, dar numai în cazul în care dezvoltatorul are încheiată o poliță de asigurare a investiției emisă de o societate de asigurare. Această asigurare va proteja cumpărătorul în situația nerespectării contractului de către dezvoltator.
Sumele plătite cu titlu de avans vor fi achitate într-un cont bancar distinct al dezvoltatorului, dedicate edificării proiectului pentru care s-a plătit avansul, și pot fi cheltuite de dezvoltator numai în scopul dezvoltării respectivului proiect.
Aceste măsuri ar trebui să îi încurajeze pe dezvoltatori să adopte practici comerciale mai transparente și să colaboreze cu societăți de asigurare pentru a garanta livrarea imobilelor în condiții asumate.
Totodată, limitarea avansului va oferi o protecție imediată consumatorilor, reducând riscul de pierdere a unor sume mari de bani în cazul în care imobilul nu este livrat conform contractului. Introducerea poliței de asigurare va oferi o plasă de siguranță în cazuri extreme, mai explică inițiatorul proiectului legislativ.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024