Oferte locuri de munca top

CNI: Care sunt investitiile semnificative ale CNI, prioritizate la finantare anul acesta

Compania Națională de Investiții va prioritiza la finanțare anul acesta 28 de investiții considerate semnificative. În cea mai mare parte acestea sunt obiective contractate, aflate în implementarea. Numai cinci sunt obiective în procedură de achiziție publică, în vederea atribuirii contractelor de realizare.

Potrivit normelor elaborate de Ministerul Dezvoltării pentru acest an, 25% din creditele bugetare vor fi repartizate pentru aceste 28 de investiții

Cele mai sunt complexuri sportive (9 obiective), apoi unități și instituții de învățământ de stat (6 obiective). Urmează săli de sport și alte tipuri de obiective, fiecare categorie având câte patru obiective.

Pe listă mai figurează două unitati sanitare și câte un proiect din categoriile Patinoare artificiale, Bazine de înot, Drumuri.

Printre proiectele de investișii semnificative se numără: Academia de Muzică din Cluj Napoca, Spitalul Orășenesc din Sinaia, căminele studențești din Timișoara și Suceava, sala polivalentă din Brașov, Academia Română, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara, drumul județean 102I Valea Doftanei, stadioanele ”Gheorghe Hagi” din Constanța și ”Nicolae Dobrin” din Pitești, patinoarul artificial din municipiul Sfântu Gheorghe, Centrul pentru Optică de Mare Putere din Măgurele, și altele.

Proiectul pentru construirea unei arene multifunctională CS Dinamo Bucuresti pe șoseaua Stefan CeI Mare, sector 2, București este primul pe lista obiectivelor semnificative prioritizate.

La fel este categorisit și proiectul care prevede construirea și dotarea complexului sportiv Corvinul 1921 din Hunedoara, B-dul Mihai Viteazu, Nr. 6A.

 

Accesați aici lista completă a investițiilor semnificative CNI

 

 

 

 

Finanțarea obiectivelor de investiții se va face în conformitate cu proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește criteriile de prioritizare pentru proiectele de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulate în anul 2025, de către Compania Națională de Investiții, proiect aflat la acest moment în dezbatere publică.

Prin acest proiect, se urmăresc atât stabilirea unor criterii transparente și echitabile pentru prioritizarea investițiilor din cadrul PNCIPS pe parcusul anului 2025, cât și stimularea unei implementări mai rapide a proiectelor aflate în stadii avansate de execuție, garantând, astfel, continuarea implementării programului într-un mod optimizat, ne-a transmis Manuela Pătrășcoiu, directorul general CNI.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus